De mai bine de-o lună încoace 300 de orădeni strigă. Cântă. Încântă. Strigă pentru noi toţi. Cântă pentru copiii noştri. Încântă prin abnegaţie, prin idealismul de a cere o Românie curată. De fapt, o Patrie atrăgătoare.
Victoria este a celor puternici, spune un proverb. Iată, dar, cum Puterea se mută încet-încet în stradă, atunci când cei din palatele patriei confundă Puterea cu Abuzul. Sănătatea este în piaţă şi se arată prin marş. Iar cei ce mărşăluiesc vă arată cu degetul şi vă vor plecaţi, Ponta, Şova, Rovana, Barbu… De la un punct încolo, degetele lor le veţi resimţi în propria retină, aia de nu vrea să vadă decât pământ, păduri şi munţi pângărite de o otravă prezentată, culmea!, drept aur.
Roşia Montană a ajuns un brand naţional şi internaţional. Pe unii de la butoane îi sâcâie, iar lobbiştii cianurişti încă râd de posibilitatea introducerii Roşiei în patrimoniul UNESCO. De ce, domnilor? De ce?
Sunt şi cetăţeni pe care nu îi sâcâie. Însă, precum privesc zilnic ştirile de la ora 5, indiferenţi, mestecând în acelaşi timp floricele, la fel se uită şi la cei 300. Nu rulează la cinema. Pe Regele Leonidas nu-l joacă vreun star precum Gerard Butler, aşa că nu-i prinde. Nu le dă mâna să devină şi ei „eroi ai patriei”. Sau, mai ştii, poate că au fost prea entuziasmaţi de deznodământul celor 300 de spartani. Şi cum azi eroismul nu cere sacrificiul suprem, le pute…
O altă vorbă din bătrâni ne spune că nu-i poţi face omului binele cu forţa. Aşa e. Nu putem.
Dragilor,
Da, voi toţi aceia pentru care o partidă de fotbal e infinit mai atractivă decât orice Roşie. Toate acelea disperate să vadă ce cadâne noi are Suleyman la palat. Chiar şi voi toţi aceia care ne zâmbiţi. Vă ştiţi voi, cei ce eventual ne susţineţi de la distanţă. De fapt, doar ne ţineţi la distanţă. Voi, prietenii noştri care vă găsiți întotdeauna ceva mai bun de făcut pentru două ceasuri, într-o duminica după-amiază, decât să mărşăluiți prin oraş, „ca fraierii”. Profesori, medici, ingineri, angajați, angajatori, sindicaliști, pensionari, în fine, toți cei care vă plângeți de țara asta.
Chiar aşa. Staţi acasă. Vedeţi-vă de treabă. Nu cumva să vă lipiţi de marşul nostru. Dacă nu aţi auzit deja la televizor, vă spun eu cu anticipaţie: suntem radioactivi! Mai rău, în flacoanele cu pietricele avem, de fapt, şi cianuri. Dacă nu vă era îndeajuns, vă informez că la final de miting ne batem măr între noi cu suportul steagurilor din recuzită, mai rău ca steliştii cu dinamoviştii.
Aşa că mai bine staţi acasă. Rămâneţi în fotolii și, între două moțăieli, continuaţi să vă plângeţi de ţara asta, alimentați fiind de borhotul televiziv. Sau faceţi-vă planurile de emigrare, dezamăgiţi fiind, desigur, de aceeași țară. Sunt convins că nu v-aţi prins, încă. Tocmai ce-aţi citit definiţia Laşului, varianta updatată pentru 2013.
Cine are mari greutăţi să-şi ceară azi în stradă un Viitor în ţara sa, mâine îi va fi imposibil să ceară orice, câtuşi de puţin. De ce? Pentru că nu va mai avea cui.
Aşa că dormi liniştit, române. Cei 300 nu sunt adevăraţi. Nu fac parte din realitatea ta. Din matrix-ul tău.
Când te vei trezi, vei afla tardiv cât de bine a lucrat Guvernul pentru tine.
Sau te vei trezi mort.
Pişcă-te. Simţi ceva?
Citiți principiile noastre de moderare aici!