E atât de veche că i-au căzut dinții de bătrânețe printre filele cărților cu hârtie nobilă de Biblie și atât de nouă și parșivă că întruparea ei presupune mai mult o zodie decât ani sau decenii și se produce aproape chimic la întâlnirea a două „ceasuri” rele: „Revendicarea” și „Isteria”…

Așadar, avem de-a face cu: isteria revendicativă. Cea despre care vorbim a reapărut acum trei săptămâni în America – pe drept considerată țara cu cea mai adevărată democrație a zilelor noastre, unde un negru a ajuns președinte, unde aproape o treime din poliție este alcătuită din negrii, unde universitățile nu țin cont de etnie. Astfel, am ajuns ca „țara tuturor posibilităților” să-și arate și fața întunecată a „gloriei” sale.

Pentru un diagnostic exact – căci reținem, e o boală virală, „ sezonieră” – vă oferim mai întâi datele celui mai apropiat recensământ al populației – 2010 – care demonstrează caracterul de „mozaic” demografic al „Lumii noi”: albi 72,6%; negri 12, 6%; asiatici 4,8%: amerindieni 0,9%; hawaieni 0, 2%; două sau mai multe 2,9%; altă rasă 6,2%. Așa cum am aflat din surse oficiale, totul a plecat de la o acțiune pentru recunoașterea drepturilor negrilor, ceea ce nu era o noutate. Nici adversitatea dintre negri și poliție nu e o revelație… Pentru mulți dintre noi care „privim” peste ocean prin televizor, ni se părea o treabă de reglat conturi, cum spuneam „sezonieră”! Dar, spre neșansa tuturor, prin amploarea manifestării ea s-a transformat dintr-odată într-o stare de alertă mondială.

Într-o logică normală, polițistul care l-a sufocat pe Floyd a depășit limita legii și trebuia condamnat sever, fără doar și poate. Numai că Floyd a devenit în acea clipă un argument pentru două cauze mereu în stare de veghe: rasismul și ura neștearsă dintre polițiști și protestatarii de orice fel. Și totul s-a despărțit în negru și alb. Astfel s-a întors „mașina lumii”…De aici încolo, intrăm în sfera primului sistem de semnalizare: „…. Ba pe-a mă-tii!”

Cum informația în ziua de azi se transmite în timp real, peste două zile Londra avea primii manifestanți cu inscripții similare celor din America; pe sub ferestrele C.E. la Bruxelles se mișcau coloane de demonstranți; în Germania apăreau lideri neașteptați iar Olanda se alinia cauzei cu câteva grupuri vocale. „Black Lives Matter” devine generic, mobilizator, revendicator, ca altă dată lozinca „Proletari din toate țările uniți-vă!” Toată lumea democrată e conectată la proteste. Numai că dintre cei ce purtau lozincile cu credință democratică, se desprind grupuri care se opresc în fața vitrinelor și a ușilor magazinelor doldora de bunuri și într-o clipă totul devine o isterie completă: se țipă, se fură, se fuge, se dă foc.

Așadar, dacă la începutul protestului domnea duhul revendicării – adevărate sau nu, e o altă chestie – flambându-se totul s-a instaurat isteria. Cum vă notam la început, Isteria asta colectivă s-a manifestat de-a lungul vremii și istoriei, la fel de păguboasă și paradoxală. Și pentru că e vocală, e și unisonă, dar mai ales contagioasă!

Furia oarbă

Dar să ne întoarcem la evenimentele care încă se desfășoară sub ochii noștri speriați, pe mapamond. Fratele nostru contemporan (negru/alb) apelează furios la istorie și nu se oprește decât la pragul civilizației comune (alb/ negru), la cei reținuți de istorie în statui și monumente astrale. Statuile cad, se aruncă în râuri, sunt vandalizate și „acuzate” fără drept de apel de instalarea și perpetuarea sclavagismului. Nu se ține cont de nimic, sclavii negri de odinioară trebuie răzbunați!… Înțelegem că statuile nu pot fi suportate uneori în piețele publice, mulți se împiedică de soclurile lor, dar să faci din asta un sport internațional mi se pare nedrept. Dați-le loc în muzee, unde pot fi judecate de istorie, de generațiile următoare. Să fie arătați cu degetul pentru faptele lor contra umanității – dacă va fi cazul. Asta ar fi o condamnare mai aspră decât vandalizarea! Nu le distrugeți, pentru că ele sunt în ultimă instanță și opere de artă semnate de mari artiști ai lumii (sculptori pentru necunoscători). În furia oarbă nu scapă de „sancțiune” nici un gen de artă… Celor mai citite cărți, sau mai iubite filme ale lumii li se agață de gât o vină, cu sute de ani mai veche decât existența trecătoare a generațiilor actuale…. Așa – mergând spre izvoarele istoriei – și antichitatea, lumea greco – latină, Renașterea – au „hibe” și nu trebuie lăsate adorației publice. Adevărat, piramidele sunt o dovadă a muncii sclavilor care le-au ridicat prin suferință dar ele sunt o glorie a civilizației mondiale… Aici am putea fi vizați și noi orădenii, să ne simțim în pericol continuu. Se afirmă în istorie că descoperirea Americii s-a făcut și cu ajutorul „Tabula Varadiensis” realizate cu „meridianul 0”, care între anii 1460- 1667 trecea prin Cetatea Oradiei… Și venind vorba de „meridianul 0” cel mai nedreptățit mi se pare a fi Cristofor Columb, care în splendida lui nebunie vizionară concepea că pământul încă – la acea dată – e virgin în multe zone și trebuia scos la lumină. Printr-o confuzie geografică uluitoare, leagă Europa de America, fapt ce aduce transformări epocale pentru istorie. (Bănuiesc că știți că el căuta un drum mai scurt către India și China prin Vest, pentru mirodenii și nicidecum America, nepusă pe hartă la vremea aceea). La 1 octombrie 1792, la 300 (!) de ani de la debarcarea lui pe „Lumea nouă”, americanii de toate „națiile” sintetizați de un patriotism unic, instituie Ziua lui Columb! Pentru ei și indigenii locului, figura lui Cristofor fiind un simbol al separării de puterea europenilor…

Visul albilor și negrilor, împreună

Am urmărit la televiziune, zi și noapte, evenimentele ce au urmat uciderii lui Floyd. Am văzut la catafalcul lui și durere – în plânsul nevestei care nu îl mai văzuse de șase ani, a fraților și prietenilor lui – dar și penibile gesturi ale unor „fecioare blonde” îngenuncheate, despletindu-se și cerând iertare mortului, pe care nu-l văzuseră și nici nu auziseră de isprăvile lui niciodată… Ca să nu vorbim de discursul unui foarte important politician alb, aflat în campanie electorală, care le garanta privitorilor (albi/negrii) prin discursul și lacrimile sale că dacă îl vor alege garantează că „așa ceva nu se va mai întâmpla…”

Despre morți, numai de bine… Dar după ce se va stinge durerea și isteria, va trebui să ne verificăm conștiințele și cunoștințele, să ne dăm seama că sicriul de aur și tamtamul politic care l-a însoțit pe Floyd în ultimele sale zile, trebuie adus la scara istoriei. Întâmplarea nu este un suport pentru crima perpetuă. Jertfa sa e maximă, cauza de asemenea, dar biografia nu e prea relevantă. El n-a fost nici un Gandhi, nici un Mandela, cu atât mai puțin un Martin Luther King, acel pastor luminat care prin credință a militat pentru aceleași drepturi și libertăți. Îndemnurile lui au rodit din plin, încununate cu Premiul Nobel pentru pace, fiind cel mai tânăr om distins cu această culme a prețuirii omenești! La un protest, King a rostit un discurs celebru: „I have a dream” (trad. „ Am un vis”) Așa trebuie tratată istoria. Avem exemple de oameni luminați care au înțeles-o profund și amintirea lor s-a transformat în simboluri universale. Mii de oameni de pe toate meridianele pe care mulțimea (albi/negri) îi respectă ca pe proprii părinți. Uitarea, integrarea corectă, pacea, toleranța, trebuie să vină din părțile amândouă. Visul lui King este visul albilor și negrilor, împreună. Nu putem să nu vedem asta! De aici, lozinca „Black Lives Matter” este incompletă și segregaționistă. Și viețile albilor contează, în aceeași măsură! Căci mereu uităm că așa cum avem drepturi și libertăți, avem și obligații la fel de sfinte… Revenind la Columb, el ne-a mai lăsat o avere inestimabilă: oul! Soluția legendară a marilor probleme social – ideologico – demografice e de o simplitate uluitoare. Să ne adunăm (albi/negri) la o masă și să găsim soluția ca oul să stea vertical, ca orice adevăr al lumii. Altfel, o luăm mereu de la capăt, călărind inutil cai înfierbântați, cu drapele de luptă în sulițe și lănci. Turnirurile aparțin unui ev primitiv, pierdut în istorie…