Simțim o nevoie (de multe ori patologică!) să ne idealizam. Aceasta nevoie de idealizare se extinde la legăturile noastre romantice. Atunci când ne îndragostim vedem de fapt propria noastră reflexie. Alegerea pe care o facem, dezvăluie ceva important și intim despre noi, și anume că nu acceptăm că ne-am putea îndrăgosti de cineva de duzină, inferior, fără gusturi, pentru că acest lucru s-ar reflecta negativ asupra imaginii noastre.
[eadvert]
Astfel, cu cât ne este mai mult teamă să nu fim văzuți ca fiind inferiori, cu atât vom avea mai multe pretenții de la noi. Cu atât vom avea mai multe pretenții de la cei care dorim să ne seducă. Să fie cât mai de calitate. Dacă celalalt este prețios și de calitate atunci și eu sunt mai aproape de ideal și, cel puțin pentru moment, îmi este anulat sentimentul și frica de inferioritate.
Din acest motiv, cu cât suntem mai nesiguri pe noi, cu atât avem o nevoie mai mare de a ne asocia cu oameni prețioși sau lucruri prețioase. Cu cât stima de sine este mai scăzută, cu atât avem nevoie în jurul nostru de oameni prețiosi și lucruri prețioase. Această modalitate de a ne vedea pe noi și seducția celuilalt, vine la pachet cu o mulțime de probleme. După ce aburii senzualității se destramă rămân problemele reale ale celor doi, iar atunci conflictele devin omniprezente, iar despărțirile se țin lanț. Relația nu durează în aceste situații mai mult de 1 an și jumătate, maxim doi ani.
Lector Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeut Sorin Nica
Citiți principiile noastre de moderare aici!