Jos cultura!

După ce s-au plâns în 2004, pe bună dreptate, că PSD a ajuns să-şi verse icrele pe toată suprafaţa României, niciunul dintre cele două partide ale defunctei Alianţe DA nu s-a sfiit să ofere, pe tavă, privilegii imense mamutului pe care-l învinseseră la mustaţă.

Minunata lume nouă

Ne-am liniştit: conform unui raport publicat de Universitatea Naţiunilor Unite din Tokyo, vom trăi într-o lume mai bună. Raportul recunoaşte că încălzirea climatică, problemele cu apa, energia, terorismul şi şomajul rămân provocări dificile pentru omenire, dar cică în rest totul va fi minunat: mai puţine războaie (sau unul şi bun, am zice noi, războiul mondial contra terorismului), o speranţă mai mare de viaţă şi o educaţie mai bună.

Scepticul şi abisul

Pe 5 septembrie, s-au împlinit 10 ani de la moartea Maicii Tereza. Simbol al catolicismului, dar mai cu seamă al devoţiunii şi dragostei faţă de cei aflaţi în suferinţă, model al credinţei şi dăruirii pentru Fiu şi Tată, călugăriţa ce a primit Nobelul pentru pace, a avut parte de-o viaţă interioară care abia acum aflăm că nu a fost nicidecum aşa cum părea.

Mircea şi penibilul

Cea mai mare dezamăgire a ultimilor ani, în privinţa politicii, este Mircea Geoană. Ea vine şi contrazice dureros speranţa pe care o aveam cu privire la următoarea clasă politică românească, a celor tineri, instruiţi şi umblaţi prin lume.

Sconcsul din debara

Lipsa de intransigenţă nu e mereu apanajul inteligenţei. Tranşarea sănătoasă a unei probleme spinoase poate fi, de cele mai multe ori, soluţia care să te scoată din impas. Relativismul soft al profeţilor cu patalama – pentru care negrul nu e negru niciodată, şi nici albul nu mai e ce-a fost – este girantul gratuit al ceţii care cuprinde gândirea publică românească.

Fragmente şi momente

Aproape de sfârşitul unei veri anoste, iată că tot PSD-ul este cel care s-a decis să ne alunge torporile vegetative şi să ne facă atenţi. Decizia luată la Bran, aceea de a depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului pare să readucă cel mai important partid din România, cel puţin deocamdată, acolo unde îi este locul, în opoziţie.

Ecranul cu sâni

O întâlnire cu prieteni din străinătate îţi poate prilejui reevaluarea unor situaţii care, intrate pe nesimţite în cotidian, ajung să nu te mai sperie, deşi gravitatea lor nu e de neglijat.

Istoria unui eşec

În epoca mult discutatei corectitudini politice, faptul de a atribui unui popor o singură trăsătură esenţială a devenit un act de curaj. Idei conform cărora americanii sunt inculţi, evreii – hrăpăreţi, scoţienii – zgârciţi sunt, evident, enunţuri nedrepte prin minimalismul lor brutal, dar care pot conţine un sâmbure de adevăr.

Broscuţa cu gura mare

Rostul presei e să fie tot timpul în opoziţie. De limbi gen „Scânteia” la adresa regimului ar trebui să fim sătui, dar care e regimul acum? Nu e vorba de ilieştii şi băseştii noştri, ci de tabloul general, aşa că ia să fluierăm noi niţel în biserică pe tema Uniunii Europene.

Sclavii fericiţi

De fapt, care e rostul reclamelor? Beneficiarii lor sunt producătorii, nu noi, care ne holbăm la ele, noi suntem publicul ţintă. Ei urmăresc, evident, să-şi sporească profiturile, cum e şi normal (până la un punct). Noi, aşa-numiţii consumatori, trăim ca să le consumăm produsele, contra cost, bineînţeles, fiind bombardaţi pe toate căile de îndemnuri la a cumpăra cât mai mult. Toată lumea fericită. Sau nu?