Scepticul şi abisul

Pe 5 septembrie, s-au împlinit 10 ani de la moartea Maicii Tereza. Simbol al catolicismului, dar mai cu seamă al devoţiunii şi dragostei faţă de cei aflaţi în suferinţă, model al credinţei şi dăruirii pentru Fiu şi Tată, călugăriţa ce a primit Nobelul pentru pace, a avut parte de-o viaţă interioară care abia acum aflăm că nu a fost nicidecum aşa cum părea.

Mircea şi penibilul

Cea mai mare dezamăgire a ultimilor ani, în privinţa politicii, este Mircea Geoană. Ea vine şi contrazice dureros speranţa pe care o aveam cu privire la următoarea clasă politică românească, a celor tineri, instruiţi şi umblaţi prin lume.

Sconcsul din debara

Lipsa de intransigenţă nu e mereu apanajul inteligenţei. Tranşarea sănătoasă a unei probleme spinoase poate fi, de cele mai multe ori, soluţia care să te scoată din impas. Relativismul soft al profeţilor cu patalama – pentru care negrul nu e negru niciodată, şi nici albul nu mai e ce-a fost – este girantul gratuit al ceţii care cuprinde gândirea publică românească.

Fragmente şi momente

Aproape de sfârşitul unei veri anoste, iată că tot PSD-ul este cel care s-a decis să ne alunge torporile vegetative şi să ne facă atenţi. Decizia luată la Bran, aceea de a depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului pare să readucă cel mai important partid din România, cel puţin deocamdată, acolo unde îi este locul, în opoziţie.

Ecranul cu sâni

O întâlnire cu prieteni din străinătate îţi poate prilejui reevaluarea unor situaţii care, intrate pe nesimţite în cotidian, ajung să nu te mai sperie, deşi gravitatea lor nu e de neglijat.

Istoria unui eşec

În epoca mult discutatei corectitudini politice, faptul de a atribui unui popor o singură trăsătură esenţială a devenit un act de curaj. Idei conform cărora americanii sunt inculţi, evreii – hrăpăreţi, scoţienii – zgârciţi sunt, evident, enunţuri nedrepte prin minimalismul lor brutal, dar care pot conţine un sâmbure de adevăr.

Broscuţa cu gura mare

Rostul presei e să fie tot timpul în opoziţie. De limbi gen „Scânteia” la adresa regimului ar trebui să fim sătui, dar care e regimul acum? Nu e vorba de ilieştii şi băseştii noştri, ci de tabloul general, aşa că ia să fluierăm noi niţel în biserică pe tema Uniunii Europene.

Sclavii fericiţi

De fapt, care e rostul reclamelor? Beneficiarii lor sunt producătorii, nu noi, care ne holbăm la ele, noi suntem publicul ţintă. Ei urmăresc, evident, să-şi sporească profiturile, cum e şi normal (până la un punct). Noi, aşa-numiţii consumatori, trăim ca să le consumăm produsele, contra cost, bineînţeles, fiind bombardaţi pe toate căile de îndemnuri la a cumpăra cât mai mult. Toată lumea fericită. Sau nu?

Gheorghe Vidican

Cred că mă pot declara, autoîncredinţat, că ziarul cel mai estet şi mai citit, „Jurnal bihorean”, îmi va publica câteva cuvinte elogioase, despre laureatul, în anul acesta, al Premiului pentru Excelenţă, poetul Gheorghe Vidican.

Mai aproape dinţii decât părinţii

Comunismu’ n-o muritu, num-on pic o hodinitu. Avem guvern condus de liberali, adică de unul din partidele istorice decimate de comunişti la Canal şi prin puşcării.