Atenţie ! Cal în călduri
În timpul unei parade un cal o ia razna şi încearcă să se urce pe o iapă aflată în apropiere. Problema este că animalele sunt călărite de două femei care nu ştiu cum să le stăpânească. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
După 3 victorii și 3 egaluri, Lotus a suferit primul eșec stagional, cei drept unul drastic, în fața liderului, în condițiile în care din minutul 18 a jucat cu un om în minus.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!