Un hoţ sentimental
Incredibil dar adevărat, un hoţ care a vrut să jefuiască un o agenţie de încasat bani ajunge să se îmbrăţişeze cu caseriţa care plângea. Hoţul i-a spus că e disperat şi că nu vrea să-i facă rău, caseriţa i-a vorbit despre D-zeu şi pe acesta l-a mustrat conştiinţa. În cele din urmă hoţul tot a furat 20 de dolari şi un telefon mobil. Filmuleţul surprins de camerele de supraveghere a fost postat pe youtube.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
O ambulanță SMURD aflată în misiune, cu un pacient la bord, a fost lovită de un tren, în această seară, la o trecere de cale ferată din Urseni, patru persoane ajungând la spital în urma impactului.
România
Forțele ruse au reluat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice au fost ridicate în aer, cu autorizare de angajare a dronelor, iar în zona Bariera Traian din municipiul Galați au fost semnalate fragmente de dronă căzute, care au afectat o anexă de gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără a fi înregistrate victime, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, proiectul privind reabilitarea Grădiniței cu program prelungit nr. 54, o investiție propusă pentru finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anul 2026 a adus o schimbare importantă în modul de reglementare a jocurile de noroc în România, în special în ceea ce privește amplasarea sălilor cu aparate de tip slot-machine, celebrele păcănele, în orașe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avertizarea a fost emisă în cursul zilei de sâmbătă, 25 aprilie.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen s-a impus cu scorul de 85-79 în prima partidă a seriei cu FC Argeș Basketball Pitești, contând pentru sferturile de finală ale turneului play off din cadrul Ligii Naționale de baschet masculin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!