Consumatorul se poate răzgândi în zece zile de la primirea produsului fără nici un motiv.
Fotbaliştii de la Politehnica Timişoara au avut programată, luni dimineaţa, prima întâlnire din acest an. Cu zâmbetul pe buze şi fără prea multe kilograme în plus, echipierii formaţiei alb-violete au avut programată prima şedinţă de pregătire fizică din acest an. Noutăţile nu sunt multe, pe lista celor veniţi sunt doar Rover Cârstea şi George Petcuţ.
După ce au reuşit obţinerea locului doi al seriei vest a ligii a doua, dar au fost eliminaţi de Gaz Metan Mediaş în sferturile Cupei României, fotbaliştii de la Poli au plecat în vacanţa de iarnă. Cu gânduri referitoare la viitorul lor sau (unii) cu restanţe salariale… Iată că perioada liberă ia sfârşit luni, 16 ianuarie, atunci când va avea loc primul antrenament al anului.
Anunţatul proces de întinerire a lotului celor de la Politehnica Timişoara se află momentan în impas. Dorinţa lui Marian Iancu de înlocuire a pieselor cu greutate din echipă cu tineri de perspectivă e momentan în impas. Aceasta, din cauza negocierilor cu cluburile de unde ar putea veni fotbaliştii vizaţi, ori cu impresarii acestora.
Lucia Varga afirmă că la DAC Oradea s-au făcut achiziţii nejustificate de 1,1 milioane de euro.
powered by Surfing Waves
În România, regula este clară: pentru a construi sau a demola ai nevoie, în principiu, de autorizație emisă de primărie.
„Legiuitorul confiscă rolul judecătorului și îl pune în fața unui mecanism automat, care elimină analiza concretă a pericolului social”.
Primăvara aduce, de regulă, un ritm diferit în industria de fashion, iar pentru brandurile locale, acest sezon înseamnă adaptare, noutăți și reluarea contactului direct cu clientele.
Orădeanca de origine irakiană, Naba Salem, a părăsit competiția Survivor România, în ediția 24, difuzată pe 1 martie 2026, din cauza problemelor de sănătate care i-au pus organismul la grea încercare.
Artistul ajunge la Oradea cu un concert despre oameni, povești spuse pe bune și muzică "fără chimicale".
FC Bihor a fost la 5 minute de a obține un punct la Târgoviște, care ar fi asigurat deja prezența în play-off-ul din Liga 2. Golul înscris de Robert Necșulescu în minutul 85 a stricat calculele, astfel că FC Bihor trebuie să se concentreze pe meciul următor, programat acasă cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Învingătoare în prima etapă desfășurată în 2026, Chindia Târgoviște și FC Bihor s-au duelat duminică pentru a se menține pe loc de play-off. Ambele formații aveau 4 victorii consecutive.
După succesul de sâmbătă cu Dinamo, echipa noastră a susținut duminică dimineață partida cu Sportul Studențesc, contând pentru etapa a 9-a din cadrul sezonului regulat al Superligii Naționale de polo.
Emisiunea realizată de Romfilatelia şi Poşta Română marchează 150 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi.
Cofetăria Scala s-a deschis la Oradea, chiar în 1990, anul în care a început noua eră pentru România, fiind una dintre primele cofetării din istoria orașului nostru. S-a deschis pe Bulevardul Decebal 58.