Persoanele care beneficiază de ajutoare alimentare din stocurile UE sunt informate că, în această perioadă, din depozite lipsesc anumite produse. „Din păcate nu dispunem în depozitul municipal de ulei de floarea soarelui şi făină. Nici depozitul judeţean din Topolovăţul Mare, de unde ne aprovizionăm, nu are în stoc cele 2 produse. Vom reveni cu un comunicat pentru a anunţa data la care se vor distribui şi aceste 2 produse uleiul şi făina, după ce le vom primi în depozit”, se arată într-un comunicat al Direcției de Asistență Socială Comunitară.
Peste 4.000 de fermieri bihoreni au depus până în prezent la Direcţia Agricolă Bihor cereri pentru ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012 asupra culturilor agricole care se acordă în agricultură în sectorul vegetal.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a elaborat Hotărârea nr. 897/2012 privind aprobarea schemei ,,Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012 asupra culturilor agricole’’ care se acordă în agricultură în sectorul vegetal.
Ajutoarele au fost încărcate miercuri şi vor pleca spre Sudul ţării.
Marţi spre seară circa 20 de tone cu ajutoare constând în alimente neperisabile au plecat din Bihor spre Urziceni (Ialomiţa).
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Săptămână cu mult baschet la Oradea Arena, unde CSM CSU Raiffeisen Oradea susține două meciuri în Liga Națională de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tragedia a avut loc marți, 7 aprilie, în Piața agroalimentară din Ștei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în județul Bihor în săptămâna 30 martie – 5 aprilie, comparativ cu intervalul anterior, însă internările pentru unele afecțiuni sunt în creștere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urmă cu o săptămână am prezentat incidentul produs cu ocazia primei curse aeriene pe ruta Oradea- Milano, în care a fost implicat șoferul unui autobuz de pe linia 28, care asigură legătura dintre Aeroport și centrul orașului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețurile carburanților continuă să oscileze de la o zi la alta în stațiile de alimentare. După ce, în cursul săptămânii trecute, s-au înregistrat primele ieftiniri atât la benzină, cât și la motorină.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tot mai mulți copii ajung la logoped cu tulburări de limbaj, pe fondul expunerii excesive la telefoane și tablete. Specialiștii avertizează că lipsa interacțiunii reale și conținutul nepotrivit pot avea efecte pe termen lung asupra dezvoltării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor a dispus, luni, începerea judecății în dosarul în care agentul-șef Valentin Potre (40 de ani), cunoscut sub numele „Valu”, din cadrul Poliției Oradea, este acuzat de două fapte de trafic influență, trei fapte de șantaj și câte una de furt, instigare la furt, la fals în înscrisuri și la trafic de influență.
1
Economic
Plățile aferente principalelor beneficii sociale destinate familiilor cu copii vor fi efectuate în această săptămână, potrivit informațiilor comunicate de autorități.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul orașului Ștei, Iulian Balaj, ne-a prezentat o serie de informații privind investițiile derulate în domeniul medical, la nivelul Spitalului Orășenesc Ștei, unitate care deservește atât orașul, cât și o zonă care cuprinde 35.000 de locuitori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 7 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 31 de ani, din Oradea, a fost acuzat de „atitudine iresponsabilă”, după ce a dat peste cap traficul și așa aglomerat din Cluj-Napoca, gonind pe străzile orașului cu Poliția pe urmele sale.