BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a decis.... din nou: procesul polițistului orădean acuzat de furt și șantaj poate începe

Tribunalul Bihor a decis.... din nou: procesul polițistului orădean acuzat de furt și șantaj poate începe

De Adrian Laboș
la 7 April 2026 09:12
2 Comentarii

Tribunalul Bihor a decis.... din nou: procesul polițistului orădean acuzat de furt și șantaj poate începe

FOTO: Valentin Potre (stânga) și fratele său, Gabriel
7 April 2026 09:12
Un judecător de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor a dispus, luni, începerea judecății în dosarul în care agentul-șef Valentin Potre (40 de ani), cunoscut sub numele „Valu”, din cadrul Poliției Oradea, este acuzat de două fapte de trafic influență, trei fapte de șantaj și câte una de furt, instigare la furt, la fals în înscrisuri și la trafic de influență.
Scris de Adrian Laboș - Un judecător de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor a dispus, luni, începerea judecății în dosarul în care agentul-șef Valentin Potre (40 de ani), cunoscut sub numele „Valu”, din cadrul Poliției Oradea, este acuzat de două fapte de trafic influență, trei fapte de șantaj și câte una de furt, instigare la furt, la fals în înscrisuri și la trafic de influență.

Trimite articolul

X

În același dosar vor fi judecați fratele agentului Potre, Gabriel Florin, zis „Belu”, de 42 de ani, acuzat de fals, șantaj și furt calificat, dar și Florin Gheorghe Ungur (cumpărare de influenţă și uz de fals), Silviu Marian Toma (șantaj și cumpărare de influență) și Gheorghe Mugurel Bițiș, acuzat de cumpărare de influență.

Încheierea prin care instanța a respins cererile și excepțiile lui „Valu” și a lui Florin Ungur și a decis că probele au fost administrate legal poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

Este pentru a doua oară când instanța a constatat legalitatea administrării probelor și a sesizării Tribunalului cu rechizitoriul emis pe 1 februarie 2024. Aceasta după ce în luna noiembrie a anului trecut Curtea de Apel Oradea a desființat o încheiere similară a instanței de fond și a trimis dosarul spre rejudecare, arătând că judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor nu și-a motivat decizia.

„În considerentele (hotărârii Tribunalului Bihor – n. red.) nu se arată raportat la situaţia concretă supusă judecăţii care a fost parcursul logic al concluziilor exprimate, respectiv respingerea cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi şi dispunerea începerii judecăţii cu privire la aceştia”, a precizat Curtea.

Anterior, în iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Parchetului Bihor a fost nevoit să remedieze unele neregularități ale rechizitoriului, observate de cei cinci inculpați, „în sensul că nu au fost indicate persoanele vătămate/părțile civile raportat la infracțiunile care formează obiectul acțiunii penale”.

Acuzații: funcționară șantajată, casa prietenului ei – spartă

Așa cum Bihon a relatat, agentul-șef Valentin Potre, din cadrul Poliției de Proximitate Oradea, a fost arestat pe 7 noiembrie 2023, împreună cu fratele său, Gabriel, la două săptămâni după ce au fost prinși având asupra lor bunuri sustrase din casa unui om de afaceri din Oradea. Potrivit procurorilor, spargerea ar fi avut loc pe 24 octombrie 2023 și ar fi fost comisă de „Belu”, care ar fi luat din locuința vizată 6.000 de lei și bijuterii. El ar fi fost așteptat afară de polițistul „Valu”, fiind săltați ambii de ofițerii DGA în momentul când voiau să plece de la locul faptei.

Ancheta a arătat că frații Potre au primit cheia de la casa afaceristului chiar de la prietena păgubitului, consilier de credite la o bancă, pe care polițistul o cunoștea din copilărie. Aceasta ar fi preluat de la Valentin Potre un credit, dar agentul-șef ar fi obligat-o ulterior să-i achite bani în plus; ba chiar i-ar fi luat femeii mașina.

Potrivit investigațiilor, în 2022 și 2023 „Valu” ar fi constrâns-o pe femeie să-i ajute niște cunoștințe – Gheorghe Ungur, Silviu Toma și Gheorghe Marian – să ia împrumuturi bancare și să împartă cu el un „comision” de 10% din valoarea creditelor. Doar că amicii polițistului nu ar fi achitat ratele, iar pentru că Gabriel Potre era codebitor la două credite, acesta a amenințat-o pe funcționară să plătească ea tranșele datorate.

Pe timpul anchetei, agentul-șef Valentin Potre a fost suspendat din funcție.

Decizie a Tribunalului Bihor în cazul polițistului „Valu”, acuzat de furt, șantaj și trafic de influență

Rechizitoriu cu probleme în cazul polițistului „Valu”, acuzat de mai multe infracțiuni. Ce a decis Tribunalul Bihor

Trimite articolul

X
Taguri:
fratii potre ,
furt ,
POLITIST ,
proces tribunal ,
santaj

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. ioio says:
    April 7, 2026 at 9:50 am

    politia romana si tragi apa

    Reply
  2. sandu2100 says:
    April 7, 2026 at 8:08 pm

    Doi pisalai

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    România

    Noul Executiv a depus jurământul de învestitură. Urmează prima ședință de Guvern
    Ceremonia de depunere a jurământului de către miniștrii care alcătuiesc Guvernul Niculescu a început marți, 20 octombrie, la ora 19:00, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui României.

    FC Bihor

    FC Bihor vs. CSM Reșița. „Întâlnim un adversar foarte bătăios, exact după felul și asemănarea domnului Dorinel Munteanu”
    Etapa a 11-a din Liga 2 debutează joi, 22 octombrie, de la ora 16:00 cu meciul FC Bihor Oradea – CSM Reșița. Două echipe cu tradiție în fotbalul românesc se vor confrunta pentru punctele puse în joc pe gazonul excelent al Stadionului Iuliu Bodola.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    O femeie, determinată prin metoda loverboy să se prostitueze în Bihor și mai multe județe, dar și în străinătate
    Un bărbat de 34 de ani este investigat de polițiștii Biroului de Combatere a Traficului de Ființe Umane din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT - Structura Centrală sub acuzația că ar fi recrutat o femeie pe care a exploatat-o sexual în mai multe județe, printre care și în Bihor, dar și în străinătate.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    Bihon CSM Oradea

    Confruntare dificilă pentru „leii roșii”. Se duelează în FIBA Europe Cup cu fosta echipă a lui Kris Richard
    În etapa a treia din Grupa H în FIBA Europe Cup, CSM CSU Raiffeisen Oradea are parte de un adversar dificil, echipa letonă VEF Riga. Meciul este programat miercuri, 21 octombrie, de la ora 19:00, la Oradea Arena.

    România

    Guvernul lui Luca Niculescu a trecut cu brio testul votului! Ilie Bolojan nu mai deține scaunul de premier
    Votul s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 20 octombrie, în cadrul Palatului Victoria.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    29.000 de țigări de contrabandă, găsite la o percheziție în Oradea. O femeie a fost reținută
    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au descoperit nu mai puțin de 29.000 de țigări de contrabandă (1.450 de pachete), într-un imobil din Oradea pe care o femeie de 51 de ani îl folosea pe post de depozit pentru marfa nemarcată.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X