Asociația Rotaract Club Oradea, împreună cu partenerii săi, Crucea Roșie Oradea și Livella Oradea, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Oradea (DASO), a derulat, în perioada 3-10 martie, campania „Alături de ele”. Această inițiativă a fost dedicată sprijinirii femeilor aflate în situații dificile, beneficiare ale Adăpostului de Noapte, un serviciu social aflat în structura DASO.
Campania de ajutorare derulată de Caritas Catolica în sezonul rece s-a încheiat săptămâna trecută, având un impact semnificativ asupra comunității. Pe durata iernii, organizația a oferit sprijin pentru 1.400 de persoane aflate în dificultate, prin distribuirea de mese calde, pachete alimentare și lemne de foc.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat finalizarea anchetei și trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Narcisei Ioana Pașca, agent șef adjunct la Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală, acuzată că ar fi primit mită și l-ar fi favorizat pe un cetățean brazilian, cercetat într-un dosar de viol asupra unui minor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 25 martie, Palatul Parlamentului a găzduit cea de-a IV-a ediție a Galei Naționale „România ești tu”, un eveniment dedicat oamenilor care, prin muncă, implicare și consecvență, contribuie la dezvoltarea comunităților din întreaga țară.
Bihon CSM Oradea
„Leii roșii” s-au impus net, scor 88-70, în meciul din deplasare cu SCM Politehnica Timișoara, contând pentru etapa a 25-a din cadrul sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe tronsonul Chiribiș – Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania avansează într-un ritm susținut, atingând un stadiu fizic de aproximativ 70%, potrivit informațiilor publicate de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, pe pagina de socializare.
Cultură
Concursul organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” a ajuns la ediţia a XI-a.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță demararea procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Amenajare Grădină Termală Ioșia”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de miercuri, 25 martie, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a desfășurat o serie de activități interactive în aer liber, dedicate în special celor mici, pentru a marca Ziua Poliției.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prim-miniștrii din România și Slovacia vin la Oradea. Întâlnire cu reprezentanții comunității slovace din șase județe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul zilei de miercuri, 25 martie o avertizare meteo de ploi de până la 35 de litri/metru pătrat, ninsori, precum și vânt puternic valabil în următoarele zile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 50 de ani, din Oradea, a fost reținut în urma a 9 percheziții pe care polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor le-au făcut, marți, într-un dosar de contrabandă cu țigări.