Sâmbătă vine Altar, iar duminică vor cânta Dirty Shirt şi Reverse de Moment.
Un filmuleț de la o nuntă a strâns peste 5 milioane de vizualizări pe YouTube.
Zeci de fani ai veteranilor de la Altar au avut parte de concertul la care de altfel au sperat, un concert de forţă şi atitudine.
Înfiinţată în 1991, trupa clujeană Altar slujeşte muzica rock de mai bine de douăzeci de ani impunându-se ca una din cele mai prodigioase.
Sfârşitul de săptămână aduce în cluburile timişorene o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Direcţia 5, Altar, Djette Sarahina, Zen Garden (U2 cover band) sau Dj Pete from Mykonoos.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 2.500 de persoane au fost legitimate și peste 1.500 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor au efectuat, luni dimineață, 8 percheziții în Oradea și una în localitatea Alparea într-o anchetă coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea sub acuzația de contrabandă cu țigări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Craiova s-a desfășurat în weekend ediția 2026 a Campionatelor Internaționale de Atletism ale României.
România
Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan a susținut în cursul zilei de luni, 8 iunie, după discuțiile avute cu premierul desemnat de Nicușor Dan, Eugen Tomac că un guvern fără susținere politică explicită nu va putea duce până la capăt reformele de care are nevoie statul român.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 6-7 iunie, pompierii bihoreni au fost mobilizați pentru a stingerea a mai multor incendii din Marghita, Oradea, Paleu și Salonta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la cele două pasaje subterane aflate în construcție în Oradea intră într-o nouă etapă, odată cu aducerea utilajelor necesare pentru executarea piloților care vor susține viitoarele structuri, potrivit informațiilor primite de la directorul Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de marți, 9 iunie, ora 19:00, se redeschide circulația feroviară pe tronsonul Episcopia Bihor – Oradea Vest.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de luni, 8 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întreruperea furnizării apei calde a apărut în urma unor lucrări de reparații la rețeaua termică de distribuție.