CET-ul vechi a murit, moștenirea sa „dăinuie” încă. Termenul pentru plata certificatelor pentru emisii de CO2 în contul emisiei de gaze cu efect de seră a expirat la finalul lunii trecute.
50 de agenţi economici cu activitate în alimentaţia publică au fost amendaţi de Protecţia Consumatorilor cu peste 145.000 de lei.
Încasările Primăriei din parcări au spart bariera de 2 milioane de euro, în 2015, după creşteri repetate, de la un an la altul.
Poliţiştii locali se focusează pe suprinderea şi sancţionarea celor care lasă gunoi pe domeniul public.
În perioada 1 – 19 octombrie, poliţiştii din Compartimentul Protecţia Mediului - Poliţia Ecologică au urmărit, pe timpul efectuării patrulării în zonele de responsabilitate, respectarea legislaţiei referitoare la curăţenie, atât în perimetrul zonelor de locuit, cât şi în zonele aglomerate ale oraşului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O doctoriță în vârstă de 53 de ani, internată după un anevrism cerebral rupt, a devenit donator de organe, dorința ei fiind respectată de familie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 1 - 3 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat în ședința ordinară din 30 aprilie hotărârea privind accesarea de fonduri europene destinate pregătirii documentațiilor tehnico-economice necesare modernizării unui drum județean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ambulatoriul de pe Strada Republicii (Policlinica galbenă) își va relua activitatea în cadrul Staționarului II de pe strada Corneliu Coposu (fostul Spital „Dr. Gavril Curteanu”), din 4 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali ai municipiului Oradea au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, două proiecte de hotărâre care vizează modernizarea infrastructurii de utilități pe mai multe străzi din oraș, investițiile depășind de 23 de milioane de lei.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană s-a impus cu scorul de 79-72 în meciul 3 al seriei cu FC Argeș Basketball, contând pentru sferturile de finală din cadrul turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.
FC Bihor
Meciul a început pe o ploaie torențială, care nu a încetat până la final, iar terenul a fost îmbibat din belșug cu apă, pe alocuri existând băltoace.
Cultură
Evenimentele culturale ale festivalului au întărit prin evenimentele culturale, la fiecare ediţie, spiritul de comunitate.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dr. Hadrian Borcea a fost trimis în judecată, fiind cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
10
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, bugetul Municipiului Oradea pentru anul 2026, document care stabilește principalele direcții de funcționare și dezvoltare ale orașului în perioada următoare.