Ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig a fost declarat de ANI incompatibil. În sarcina lui Hellvig se reţine faptul că ar fi fost director al societăţii orădene Sintezis Birotica SRL.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a scăpat-o pe Sonia Drăghici de acuzaţiile formulate de Agenţia Naţională de Integritate.
Într-un savuros interviu acordat televiziunii publice, maestrul Radu Beligan povesteşte cum mergea la teatrul din Arad cu trăsura. Confesiunea e întrerupta subit de apelul telefonului celular. „La asta trebuie să răspund sau să dau sms”, se scuză venerabilul actor. Amintirile unui fenomenal actor, a cărui poveste de viaţă şi artă a schimbat epoci în teatrul românesc, le este oferită timişorenilor de Fundaţia Culturală Artmedia, la aniversare.
Timişorenii trăiesc tot mai mult şi, datorită dezvoltării tehnicilor medicale, pot trăi şi bine. Unii dintre cei mai în vârstă pacienţi internaţi în spitalele timişorene sunt cei de la ortopedie.
Mircea Dinescu a pierdut procesul cu ANI, pe care l-a deschis nemultumit fiind de hotararea prin care a fost declarat incompatibil. ANI a anuntat ca poetul va fi revocat din functia publica detinuta de acesta, cea de membru in Colegiul CNSAS. Dinescu spune ca decizia este stranie pentru ca el nu mai este membru de doua luni...
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a început „cu stângul” partida de la Brașov, practicând un joc defensiv foarte modest. Meciul a constituit o restanță din etapa a 21-a a Ligii Naționale de baschet masculin și s-a încheiat cu scorul de 96-99.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc marți, 10 martie, cu puțin înainte de ora 19:00.
România
Președintele Nicușor Dan a convocat pentru ziua de miercuri, 11 martie, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reuniunea fiind anunțată cu doar o zi înainte.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi foști polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului Bihor pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce ar fi întreținut acte sexuale într-un local din centrul orașului.
România
Potrivit surselor TVR Info, preşedintele ucrainean se va întâlni joi, 12 martie, la Bucureşti cu Nicuşor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Măsurile luate de Guvernul Bolojan îi nemulțumesc și pe profesorii din Bihor. Peste 1300 de cadre didactice s-au pronunțat în scris pentru boicotarea simulării examenului de Evaluare Națională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conducerea Oradea Transport Local a prezentat public raportul de activitate pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă susținută de directorul general Adrian Revnic, secondat de directorul tehnic Marius Nicoruț și directorul economic Romeo Nica.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tesla în valoare de 30.000 euro, căutat de autoritățile franceze și preluat de polițiștii din Oradea
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au descoperit, în municipiul Oradea, un autoturism evaluat la aproximativ 30.000 de euro, căutat de autoritățile din Franța, și care se afla în posesia unui cetățean român.
Economic
Guvernul României a publicat recent în Monitorul Oficial ordonanța de urgență care reglementează prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia Europeană a aprobat luni, 9 martie, transferul fondurilor europene pentru 9 spitale noi din România, printre care și Spitalului de Boli Infectioase Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs în cursul zilei de luni, 9 martie.