Dacă aveţi în familie persoane care au
peste 90 de ani sau aveţi printre apropiaţi
cupluri cu peste 50 de ani de căsnicie, puteţi
să le faceţi o surpriză! Primăria
Timişoara îi va aniversa şi în acest
an pe seniorii oraşului, aşa că cei mai
în etate locuitori ai urbei se pot înscrie pe
lista sărbătoriţilor.
ORADEA - Primarul municipiului Oradea, Ilie Gavril
Bolojan, împlineşte azi 40 de ani. Edilul
şef este născut la 17 martie 1969 în comuna
Vadu Crişului şi este absolvent al
Universităţii din Timişoara unde a urmat
studii de mecanică (1988-1993) şi de
matematică (1990-1993).
Ziua oraşului a fost marcată prin şedinţa festivă, depuneri de coroane şi retragerea cu torţe a garnizoanei. Aleşii din Consiliul Local al municipiului Oradea s-au reunit duminica într-o şedinţă festivă pentru a serba 90 de ani de la semnarea declaraţiei de independeţă de la Oradea şi a puncta Ziua Oraşului. 
Cand vine vorba de copii, nici un parinte cu stare nu se uita la buzunar. E cazul familiei Tariceanu, care, cu cea mai mare discreţie, a inchiriat Fun Land-ul din magazinul Unirea, din Capitală, pentru ziua fiului lor cel mic, Mihai.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
JOST Oradea își extinde echipa și scoate la concurs 50 de posturi de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două decizii au fost luate, vineri, de instanțele din Oradea în dosare care vizează măsurile preventive luate față de doi polițiști de frontieră din Bihor și Satu Mare, acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a suferit o înfrângere oarecum neașteptată în partida cu Lokomotiv Plovdiv, din FIBA Europe Cup, scor 69-79.
Ştiri sportive
Formația bihoreană a obținut o victorie reconfortantă în partida disputată vineri pe terenul echipei Unirea Dej, cu scorul de 2-1.