Cu toate că şedinţa a fost una festivă au existat destul de mulţi consilieri care nu au participat.
Singurul grup de aleşi locali care au participat în formulă completă fiind cei ai PSD, grupurile celorlalte partide fiind destul de decimate. De departe cea mai mică prezenţă a avut-o grupul UDMR-ist care a avut doar doi prezenţi din cei şapte aleşi.
Istorie şi viitor
Şedinţa CL Oradea s-a desfăşurat sub semnul istoriei, mai mulţi vorbitori evocând momentele care au precedat redactarea declaraţiei de la 12 octombrie 1918, dar şi rumările acesteia. Totuşi au existat şi voci care şi-au îndreptat atenţia şi spre viitor.
„Ziua de astăzi este un prilejde a ne aminti de cei care au luptat pentru oraşul nostru şi care au ajutat ca Oradea să devină un oraş liber, dar este şi un moment pentru a ne gândi la viitor astfel încât să creăm un nivel de trai mai bun pentru locuitorii săi”, a subliniat Ilie Bolojan, primarul Oradiei. Printre paginile de istorie evocate au fost sprijinul preşedintelui american, de la momentul 1918, Wilson şi elaborarea Suplex Libellus Valahorum Transilvaniae.
Valentin Teuca
După 90 de ani
Ziua oraşului a fost marcată prin şedinţa festivă, depuneri de coroane şi retragerea cu torţe a garnizoanei. Aleşii din Consiliul Local al municipiului Oradea s-au reunit duminica într-o şedinţă festivă pentru a serba 90 de ani de la semnarea declaraţiei de independeţă de la Oradea şi a puncta Ziua Oraşului. <DIA alt="Dupa 90 de ani 12.10.2008" height="630" width="950"><A onclick="return open_window( http://media.bihon.ro/bildserie/bihon/Dupa_90_de_ani_12_10_2008/index.shtml , SERIE ,950,630)" href="about:blank"><IMG height="10" alt="Dupa 90 de ani 12.10.2008" src="http://www.bihon.ro/bilder/icons/kamera.gif" width="13" border="0" /></A></DIA>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi bihoreni care au fost condamnați la închisoare cu executare pentru deținere de droguri de mare risc și infracțiuni rutiere au fost ridicați de polițiști în cursul zilei de joi, imediat după ce sentințele de condamnare au devenit definitive, și au fost predați Penitenciarului Oradea.
România
Platforma TollRo se confruntă vineri cu noi probleme de funcționare, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Echipele tehnice intervin pentru remedierea disfuncționalităților, iar șoferii care nu au reușit să achiziționeze TollRo din cauza acestora nu vor fi sancționați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri prognoza pentru intervalul 12 octombrie – 8 noiembrie 2026. Estimările indică temperaturi apropiate de normalul perioadei în toate regiunile, iar în prima săptămână sunt așteptate precipitații peste medie în sud și în regiunile extracarpatice, în timp ce vestul și nord-vestul țării vor avea un deficit de precipitații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
4 ani și 2 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Tribunalul Bihor i-a aplicat-o, printr-o sentință dată vineri, lui József Rövid, un tânăr de 20 de ani, din Salonta, acuzat că a intrat în locuința unui bărbat de 84 de ani și l-a lovit în cap cu o seceră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și o autoutilitară a avut loc vineri, 9 octombrie, pe DN 1, în localitatea Tileagd, pe tronsonul Oradea – Aleșd.
BIHON Sport local
În perioada 16-18 octombrie este programat concursul de ciclism montan în zona Aleșd, pe Valea Gepișului. BikeFest „Valea Gepișului” este o competiție care se va desfășura pe categorii de vârstă: 14-18 ani, 19-29 de ani și peste 30 de ani, atât la masculin cât și la feminin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!