Toţi orădenii clienţi ai sistemului municipal de termoficare dârdâie în locuinţe, de la începutul săptămânii, din cauza unei lucrări care s-a făcut în CET.
Toate datele culese de societăţile de specialitate arată că piaţa imobiliară timişoreană se stabilizează încet, dar sigur. Mici scăderi au avut loc doar pe segmentul apartamentelor, la capitolul chirii pentru birouri şi preţuri la terenuri situaţia nu s-a schimbat prea mult.
Anul 2012 a adus noi scăderi ale preţurilor practicate în domeniul imobiliar. Specialiştii din piaţă ne anunţă că datele statistice arată că la Timişoara un metru pătrat de locuinţă se vinde în medie cu 785 de euro.
Piaţa imobiliară din Timişoara este singura dintre cele din marile oraşe din România în care, în luna octombrie, au fost înregistrate noi scăderi de preţuri faţă de perioada precedentă. Spre deosebire de capitala Banatului, în restul marilor oraşe au fost înregistrate creşteri de preţ la apartamente.
Preţurile de pe piaţa imobiliară timişoreană continuă să scadă. Volumul tot mai scăzut al tranzacţiilor, ofertele numeroase de pe piaţă şi interesul scăzut al clienţilor are ca efect un preţ pe metru pătrat de locuinţă din ce în ce mai scăzut.
powered by Surfing Waves
Cultură
Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 noiembrie, în Crișul Shopping Center Oradea, la etajul I.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.
Economic
Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.
Cultură
Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Buduslău a fost achitat de Judecătoria Marghita într-un dosar în care a fost acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani. Instanța a stabilit că fapta nu a existat, astfel că a respins și cererea de despăgubiri formulată de minoră prin avocat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc vineri, 2 octombrie, pe DN 79 între Oradea și Nojorid, fiind implicat
Cultură
Volumul de versuri „Imitaţia unui naufragiu”, apărut la Editura Primus, a fost prezentat la Librăria Humanitas din incinta Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 53 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați de polițiștii bihoreni în urma unui control efectuat la depozitul unei societăți comerciale din localitatea Valea de Jos.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor continuă dotarea cu sisteme pentru monitorizarea pacienților.