Preşedintele PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, acuză ameninţări şi intimidări la care oamenii PDL ar fi fost supuşi în campania electorală din partea instituţiilor aflate în mâna USL.Posibile intimidări, problema Băsescu, sigla ARD şi non-combatul unor activişti PDL sunt cauze găsite pentru scorul slab.
Biroul Electoral Central a decis, miercuri după-amiaza, să respingă cererile de renumărare a voturilor din Colegiul 3 Deputaţi Timişoara formulate de candidaţii ARD şi PP-DD, Adrian Orza şi Marius Cristinel Dugulescu. Ambii sperau ca în urma renumărării voturilor să prindă un loc de deputat prin redistribuirea voturilor.
Fostul viceprimar PNŢCD Adrian Orza, care a candidat la alegerile parlamentare sub sigla ARD cere renumărarea voturilor din Colegiul 3 Deputaţi Timişoara. Acelaşi lucru îl cere şi Marius Cristinel Dugulescu. Ei nu speră că o pot depăşi pe Maria Grapini, care a obţinut aproape 12.500 de voturi în acel colegiu, ci pe colegii lor de alianţă şi partid care au intrat în Parlament în urma redistribuirii voturilor.
La anunțarea exit-poll-urilor, președintele interimar al PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, a avut un mesaj echilibrat.
Potrivit celor transmise de secretarul general al PDL Bihor, Cristian Ile, Alianţa România Dreaptă (ARD) ar putea fi reprezentată de un singur parlamentar din Bihor.
powered by Surfing Waves
România
Ilie Bolojan a transmis vineri, 5 iunie, un prim mesaj după incidentul de securitate produs în Portul Constanța, unde o dronă maritimă ucraineană s-a autodetonat în apropierea terminalelor petroliere.
2
România
Drona maritimă care a explodat vineri în Portul Civil Constanța este o dronă ucraineană scăpată de sub control în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești, au anunțat Forțele Navale ucrainene, potrivit Reuters și AFP.
Bihon CSM Oradea
Conform unor știri din lumea baschetului orădean, echipa „leilor roșii” va avea un team manager începând din această vară.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit astăzi, 5 iunie 2026, pentru analizarea și avizarea unor restricții temporare de trafic necesare desfășurării lucrărilor de infrastructură din municipiul Oradea.
Cultură
Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional Sounds of Oradea va avea loc în perioada 12-14 iunie.
Cultură
Expoziția cuprinde 54 de lucrări, creații abstracte direct din atelierul artistei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bărbatul de 45 de ani, care a fost exploatat timp de 13 ani de către doi soți, la o fermă din Valea lui Mihai, și a fost găsit de polițiști într-o cocină, a renunțat în timpul judecății de la Curtea de Apel Oradea la pretențiile față de inculpați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a finalizat ancheta epidemiologică a focarului colectiv de Salmonella, de la școala privată Wenford Academy din Oradea. Conform specialiștilor, „ipoteza transmiterii Salmonellei exclude alimentul, dar include elemente de mediu (obiecte, suprafețe contaminate)”.
1
Economic
Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată o încetinire accentuată a consumului în România, unul dintre cei mai importanți indicatori ai evoluției economice.
3
Bihon CSM Oradea
Așa cum bihon.ro a anticipat, Mikko Riipinen este succesorul lui Cristian Achim pe banca tehnică a echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea.