Prinţul William va începe în septembrie pregătirea pentru a deveni, din primăvara anului viitor, pilot pe un elicopter-ambulanţă și își va dona în întregime salariul, a anunțat, joi, Palatul Kensington.
În era tehnologiei, chiar și conflictele armate au trecut la un alt nivel. Ucrainienii au recurs la mobilizarea voluntarilor pe Facebook, în contextul în care armata este slabă și prost echipată, iar țara în pericol.
Miercuri între orele 9:00 – 13:00, Centrul 54 comunicaţii RMNC din Oradea îşi deschide porţile pentru a fi gazdă a proiectului „Armata – o şcoală altfel”.
Buletinele de vot care vor fi folosite la alegerile parlamentare din 9 decembrie au ajuns sub pază militară la Timişoara. Ele sunt depozitate până cu o zi înaintea alegerilor, când vor fi distribuite secţiilor de votare din judeţul Timiş.
Cu ocazia Zilei Eroilor, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, prefectura Bihor, primăria Oradea, Consiliul Judeţean şi Garnizoana Oradea, au organizat joi un ceremonial militar şi religios.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu aleasă bucurie duhovnicească, toți credincioșii sunt invitați să participe la un moment deosebit din viața Schitului Vârtop, așezământ monahal dependent de Mănăstirea Izbuc, prilejuit de săvârșirea, pentru prima dată, a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în noua biserică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea este unul dintre orașele care s-au schimbat cel mai vizibil în ultimul deceniu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de marți, 14 iulie.
FC Bihor
În al treilea meci test jucat în Slovenia, FC Bihor Oradea a întâlnit echipa NK Kety Emmi Bistrica (locul 6 în ediția trecută în Liga 2 din Slovenia), în poarta căreia au marcat de patru ori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitatea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) este afectată de o avarie tehnică ce a dus la indisponibilitatea unei părți a sistemelor informatice utilizate la nivel național.
BIHON Sport local
Luni, 13 iulie, de la ora 18:00, a fost programată reunirea echipei CS Bihorul Beiuș, revelația play-out-ului din Liga 3, Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Furnizarea apei calde se va întrerupe începând de miercuri, 15 iulie, ora 8:00.
Bihon CSM Oradea
Clubul Sportiv Municipal Oradea pune în vânzare noile abonamente și bilete pentru sezonul competițional 2026-2027 al echipei de baschet.
Economic
Uniunea Europeană se apropie de o schimbare importantă în ceea ce privește aspectul bancnotelor euro. Banca Centrală Europeană (BCE) lucrează la o nouă serie de cupiuri, iar în competiția pentru design au rămas două concepte majore: unul inspirat din patrimoniul cultural european, iar celălalt dedicat naturii și biodiversității continentului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deputatul PNL de Bihor Arina Moș, și-a prezentat, într-un document trimis redacției, raportul privind activitatea desfășurată în sesiunea parlamentară februarie – iunie 2026.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale și vijelii, valabilă miercuri în regiunile montane.