Două maşini din 100 ce circulă pe drumurile Bihorului reprezintă „pericol iminent de accident”. Este concluzia RAR.
Înmatriculările noi de autoturisme au crescut cu 2,8% în primele şase luni din acest an, de la 126 386 unităţi, la 129 991 unităţi, potrivit informaţiilor Institutului Național de Statistică.
Veşti proaste pentru economia timişoreană. Compania Johnson Controls a anunțat oprirea activității la fabrica de spumă pentru scaune destinate autovehiculelor pe care o deţinea la Timişoara. Mai precis, este vorba de secţia cumpărată de la cunoscuta fabrică Spumotim, închiderea activităţii urmând să aibă loc la finalul lunii aprilie 2013.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un șofer aflat aproape de comă alcoolică a provocat un accident lângă Belfir. O femeie a ajuns la spital
În cursul zilei de 4 octombrie, în jurul orei 21:55, un bărbat de 33 de ani din comuna Tinca, aflat la volanul unui autoturism pe DJ 792A, în afara localității Belfir, ar fi lovit mașina care circula în fața sa.

Economic

39 de insolvențe într-o singură lună în Bihor. Județul, peste alte centre economice importante
Mediul de afaceri bihorean resimte în continuare presiunea dificultăților financiare. În luna septembrie 2026, în județul Bihor au fost deschise 39 de dosare de insolvență.

Cultură

Salonul internațional „Via, vinul și bucuria de a trăi” a ajuns la a IV-a ediție, cu 192 de lucrări expuse în Cetatea Oradea
A patra ediție a Salonului Internațional de artă fotografică „Via, vinul și bucuria de a trăi” a fost inaugurată duminică, 4 octombrie, în Cetatea Oradea. Expoziția, cu 192 de lucrări premiate și acceptate, poate fi vizitată gratuit până pe 23 octombrie 2026, iar o parte dintre fotografii vor rula și pe ecranele mijloacelor de transport în comun din oraș.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

Economic

200.000 de euro pentru fermierii bihoreni. AFIR pune la bătaie o finanțare uriașă
Fermierii bihoreni care vor să-și ducă exploatațiile la un alt nivel pot accesa, începând cu 6 octombrie, fonduri europene de până la 200.000 de euro pe proiect.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Pui de urs, lovit mortal de o mașină pe DN 1 E60, între Cluj și Oradea
Un drum național intens circulat s-a transformat într-o capcană mortală pentru un pui de urs. Animalul a ajuns pe carosabil, pe DN 1 E60, în județul Cluj, și a fost lovit de o mașină. Șoferul susține că totul s-a petrecut în câteva secunde și că nu a avut nicio posibilitate să evite impactul.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Noi nemulțumiri privind lucrările și locurile de parcare din zona Bulevardului Dacia. Ce spune Primăria Oradea
Lucrările de reamenajare a carosabilului de-o parte și de alta a Bulevardului Dacia continuă să genereze nemulțumiri în rândul locatarilor din zonă. Problema locurilor de parcare din zona Bulevardului Dacia a stârnit indignarea unui orădean care locuiește în blocul AN 38.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Aur pentru Beiuș la prima finală națională a școlilor de bucătari. „Școala de Gust 2026” și-a desemnat câștigătorii la Oradea
15 echipe de elevi din șapte județe au intrat, sâmbătă, în competiția pentru titlul național „Școala de Gust 2026”. Trei ore au avut la dispoziție pentru a transforma păstrăvul și mușchiulețul de porc într-o adevărată „Românie într-o farfurie”.

Bihon CSM Oradea

Judoka orădeni Ioan Dzitac și Alex George Creț fac parte din lotul României pentru Campionatul Mondial de judo seniori
La Baku (Azerbaidjan) a început duminică, 4 octombrie, ediția 2026 a Campionatului Mondial de judo pentru seniori individual. La competiție iau parte 622 de concurenți (335 la masculin și 287 la feminin), reprezentând 93 de țări pe 6 continente.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Old Boys FC Bihor a revenit spectaculos și a câștigat duelul cu Old Boys Aleșd din Campionatul Județean
Al 22-lea meci din Campionatul Județean de old-boys s-a desfășurat sâmbătă pe terenul II de la Stadionul Iuliu Bodola și a adus față în față Old Boys FC Bihor și Old Boys Aleșd.

Cultură

Oradea Heritage aduce la FestiFall un vernisaj de artă contemporană, prelegeri, ateliere, concert și tururi gratuite
Între 8 și 11 octombrie, Fundația Oradea Heritage organizează în cadrul FestiFall un program care include o expoziție la Casa Darvas-La Roche, un concert la Cetatea Oradea, atelier de ceramică, prelegeri despre patrimoniu și o zi de vizitare gratuită a obiectivelor administrate de instituție. Participarea este liberă, dar o parte dintre evenimente necesită înscriere prealabilă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Percheziții ale DNA Oradea în Bihor și alte 5 județe. Sunt vizați polițiști de frontieră și vameși suspectați de luare de mită
Procurorii DNA Oradea efectuează, luni dimineața, aproape 100 de perchiziții din Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj și Mureș, într-un dosar ce vizează posibile fapte de corupție comise la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, din județul Satu Mare. 1