In fiecare vineri oradenii pot sa petreaca in stil retro pe muzica anilor 80 si 90 la clubul Bali. Cele mai tari animatoare vor fi prezente pentru a intregi atmosfera.
Spiritul uneia dintre cele mai controversate sărbători a zilelor noastre ne bate la fereastră. Halloween-ul este atât de „trendy”, încât a ajuns a doua sărbătoare după Crăciun, ca volum al vânzărilor globale, dar să vedem de unde a pornit toată această nebunie.
Google a actualizat Street View-ul, care include acum 40 de locații exotice.
Vineri seara la Club Bali, după mai multe probe susţinute de concurente, juriul a avut o problemă în a decide o singura finalista fazei judeţene a concursului Top Model of The World.
Doi amatori de senzatii tari se urca in liftul unui hotel din Bali si sar cu o parasuta speciala chiar dupa ce acesta urca pana in capat. Cei doi isi filmeaza aventura, una de altfel foarte periculoasa, sarind de la o distanta destul de mica de pamant. Filmuletul a fost postat pe youtube.
powered by Surfing Waves
Sâmbătă, 18 mai angajații muzeelor din toată țara au început protest de Noaptea Muzeelor.
Vineri, 17 mai, s-au reunit o mulțumi de oameni pentru a savura seara cu vin și muzică în cadrul Varadinum Fest 2024.
Traficul rutier va fi deschis duminică, 19 mai, ora 18:00.
1
Un tablou pe pânză al pictorului impresionist francez Claude Monet a fost vândut miercuri seară cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York, a anunţat casa Sotheby's, relatează AFP.
Potrivit AFP, asociațiile europene ale consumatorilor au anunțat joi, 16 mai, că au depus o plângere împotriva platformei de comerț online Temu, acuzând-o că manipulează utilizatorii și încalcă mai multe prevederi ale regulamentului UE privind comerțul online.
Președintele României Klaus Iohannis a promulgat marți, 14 mai, o lege prin care câinii-ghid le vor putea fi alături stăpânilor lor cu dizabilități oriunde au aceștia nevoie.
Robert Popescu și Ioan Hora au fost responsabili cu golul la formația din Sântandrei și în acest meci.
Curtea de Apel Oradea a admis, vineri, apelurile declarate de Victor Micula și de alți doi inculpați într-un dosar de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
5
Vineri, 17 mai, pe baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv Oradea, s-a desfășurat faza judeţeană a competiţiei şcolare „Prietenii pompierilor”
Primăria Oradea a depus joi, 16 mai, spre finanțare proiectul: „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice - Etapa IV”.
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a luat în discuție, vineri, cererea de eliberare din arest a Doinei Vențel, femeia de 58 de ani, din Borozel, acuzată că și-a înjunghiat mortal unul dintre fii, de 33 de ani.