Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor bate în turul doi al prezidenţialelor. Aşa arată un sondaj CSOP, realizat la comanda PD-L. Acelaşi sondaj arată că, în cazul în care Băsescu şi Geoană ar intra în turul al doilea, actualul şef al statului ar mai câştiga un mandat în fruntea ţării.
Preşedintele Traian Băsescu, s-a aflat duminică în Bihor. La Oradea, şeful Statului s-a întâlnit cu primarii, cu directorii instituţiilor deconcentrate şi cu reprezentanţii învăţământului bihorean (dascăli şi directori de şcoli).
Video: Traian Băsescu la Oradea
| Video: Băsescu despre droguri şi prostituţie 
Video: Primire caldă pentru preşedinte la Ştei
| Video: Băsescu a vorbit despre recesiune
Imagini

Video: Traian Băsescu la Oradea
Video: Primire caldă pentru preşedinte la Ştei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la dezbaterea publică de marţi pe marginea legilor educaţiei că şi studenţii de la Universităţile de Stat din România sunt victime ale falsului în diplome, în doctorate şi în mastere, nu numai cei din sectorul privat.
Preşedintele Traian Băsescu a participat la cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor oraşului Târgu Mureş. Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, sâmbătă seară, participanţilor la Zilele Târgumureşene că se bucură când vede că românii şi maghiarii trăiesc, muncesc şi se pot distra împreună şi a afirmat că îi iubeşte în mod egal pe toţi cei care au "buletin românesc în buzunar". Totuşi, el nu a dorit să bea un pahar de ţuică de faţă cu presa!
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat duminică că rezultatele anunţate de exit-poll-uri reconfirmă statutul PSD de principală forţă politică şi a acuzat PD-L că a obţinut voturi cu autocarul.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul orașului Ștei, Iulian Balaj, ne-a prezentat o serie de informații privind investițiile derulate în domeniul medical, la nivelul Spitalului Orășenesc Ștei, unitate care deservește atât orașul, cât și o zonă care cuprinde 35.000 de locuitori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 7 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 31 de ani, din Oradea, a fost acuzat de „atitudine iresponsabilă”, după ce a dat peste cap traficul și așa aglomerat din Cluj-Napoca, gonind pe străzile orașului cu Poliția pe urmele sale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valul de scumpiri din ultimele luni se resimte din plin în buzunarele românilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Derna se apropie de finalizare un proiect de gestionare deșeurilor, prin construirea unui centru destinat aportului voluntar, finanțat prin PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La inițiativa Primăriei Biharia, locuitorii au primit gratuit puieți de trandafiri, condiția fiind ca aceștia să fie plantați în fața casei, iar ulterior beneficiarii să trimită fotografii care să ateste plantarea lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția de primăvară a târgului aduce împreună angajatorii și candidații aflați în căutarea unei oportunități profesionale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorului Școlii Gimnaziale „Alexandru Roman” Aușeu a fost destituit din funcția de conducere de către Inspectoratul Școlar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un complet al Tribunalului Bihor a admis, luni, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de medicul Anca Mariana Căprar, de la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, cu Parchetul Bihor, într-un dosar de luare de mită.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parcul Științific și Tehnologic din Oradea pare că își atinge scopul pentru care a fost creat, acela de a deveni un hub de inovare.
BIHON Sport local
Sportivi de la Maxim Fight Team Oradea, Titans Fight Team Oradea, alături de invitați de la Knock Down Timișoara și Metal Box Arad, au participat sâmbăta trecută la un sparring desfășurat la sala care poartă numele luptătorului Adrian Maxim.