O altă familie de bihoreni care a suferit o tragedie a dat dovadă de simţ civic, dăruire şi dragoste faţă de semenii aflaţi în suferinţă. Doi fraţi, din zona Ştei – Beiuş, au acceptat ca mama lor, care a suferit un accident vascular cerebral (avc), să fie donator de organe şi, prin moartea ei, alţi peste cinci pacienţi să se însănătoşească.
COCIUBA MARE - Săptămâna trecută a adus unul dintre cele mai importante evenimente din istoria recentă a comunei Cociuba Mare, respectiv a celor patru localităţi componente: Cociuba Mare, Petid, Cheşa şi Cărăsău.
ORADEA - Construirea caselor alături de volunari continuă pe şantierul fundaţiei Habitat. „Timp de o săptămână avem 11 voluntari din Irlanda de Nord pe şantierul Habitat din Oradea.
ORADEA - Facturile la încălzire au crescut ca urmare a majorării gicaloriei, perioadei de facturare şi temperaturilor. Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor verifică în această perioadă modul în care populaţia beneficiază de utilităţile publice de termoficare şi a apei curente. Numărul reclamaţiilor şi sesizărilor legate de aceste servicii a crescut în ultimele luni.
CF Beiuş a provocat prima înfrângere
echipei Unirea Valea lui Mihai în această
perioadă de pregătire, scor 3-1 (1-0). Golurile
au fost marcate de Szabo 37, Tăut 63 penalty şi
Mangra (în foto) 87, respectiv E. Popa 49.
powered by Surfing Waves
Cultură
Echipa filmului „Băiat de milioane” a ajuns duminică, 18 octombrie, la Oradea, unde a participat la două întâlniri cu publicul și la proiecții speciale organizate la Cinema Palace din Oradea Shopping City și Lotus Center.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea l-a arestat pe 30 de zile pe un bărbat de 42 de ani, acuzat de ultraj după ce a amenințat cu moartea și cu bătaia pe un polițist.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lauda de sine nu miroase a bine. Ba chiar îți poate aduce un dosar penal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce a fost condamnat pentru abandon de familie și tăiere ilegală de arbori și a fost dat în urmărire, un bărbat de 33 de ani, din satul bihorean Păușa, a primit și o veste bună.
Cultură
Trei muzicieni din Oradea, cu parcursuri artistice diferite, au format trupa All Black, după ani de activitate pe scene și la evenimente locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii și iubitorii de mișcare din comuna Popești au la dispoziție o bază sportivă modernizată la Liceul Tehnologic Nr. 1, inaugurată recent, potrivit informațiilor primite de la primarul Tudor-Dacian Cheregi.
Educație
Profesorii amenințați sau agresați în exercitarea profesiei ar putea beneficia de protecție penală specială, asistență juridică finanțată și măsuri rapide împotriva persoanelor care îi intimidează.
1
Economic
Companiile care au întârziat depunerea situațiilor financiare anuale pentru 2025 mai au la dispoziție o perioadă limitată pentru a evita o consecință importantă: declararea inactivității fiscale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Internatul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei a fost reabilitat cu fonduri europene, iar clădirea va putea fi folosită atât pentru cazarea elevilor, cât și pentru organizarea unor activități educaționale, dar și pentru găzduirea vizitatorilor orașului.
Bihon CSM Oradea
Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională.
2
BIHON Sport local
Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.