
foto: Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina
Pentru asta poate depune mărturie un bihorean care a ajuns inculpat după ce s-a filmat, alături de alți doi bărbați, în timp ce captura ilegal aproape 100 de raci de ponoare, specie protejată care trăiește în pârâul Valea Iadului, din munții Apuseni. A postat apoi imaginile pe internet, unde au fost văzute de un comisar din cadrul Gărzii de Mediu Bihor. Cazul a ajuns în atenția procurorilor, care i-au trimis în judecată pe cei trei bărbați, iar la începutul lunii octombrie Judecătoria Beiuș s-a pronunțat în acest caz.
Raci capturați după o documentare pe internet
Partida de braconaj a avut loc la jumătatea lunii august 2022, când unul dintre bărbați le-a propus celorlalți doi să prindă raci în apele din zonele montane ale Bihorului. Vizionase mai multe materiale online referitoare la capturarea vietăților și a aflat că în pârâul Valea Iadului trăiesc astfel de crustacee. A făcut rost de mai multe sfori și de un bidon din plastic de aproximativ 25 de litri, după care a cumpărat carne de pui, pe care urmau să o folosească drept momeală.
La 15 august 2022, cei trei, însoțiți de un alt bărbat, au plecat spre zona Coada Lacului și au intrat în apa pârâului, folosind sforile de care au legat bucățile de carne de pui. Cel care a inițiat partida de braconaj le-a arătat celorlalți cum să procedeze, astfel că în scurt timp au reușit să adune aproape 100 de raci de ponoare, pe care i-au pus în bidon. În tot acest timp, al patrulea bărbat a rămas lângă mașina cu care au venit și a asistat de acolo la prinderea racilor.
Capturarea crustaceelor a fost înregistrată video de unul dintre bărbați, care a luat cu el întreaga pradă. A doua zi a fiert racii și i-a consumat alături de doi dintre cei care l-au însoțit pe Valea Iadului. A adăugat clipului video câteva secvențe din timpul gătirii crustaceelor și l-a postat, alături de câteva fotografii, pe conturile sale de Facebook și TikTok. „Într-un material video, cu o durată de aproximativ 20 de secunde, este surprins momentul capturării unor exemplare de raci din mediul lor natural, respectiv din mediul acvatic, precum și momentul fierberii acestora într-o oală, pe aragaz”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului Beiuș.
Pedepse amânate
Imaginile postate online au fost văzute de un comisar din cadrul Gărzii de Mediu Bihor, care a observat că racii prinși făceau parte dintr-o specie protejată. L-a identificat pe autorul postării, care a recunoscut unde și când a capturat vietățile, indicându-i și pe ceilalți participanți la braconaj. Comisarii de mediu au sesizat Parchetul Beiuș cu privire la încălcarea unor reglementări din OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate: „Orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic pentru speciile de plante şi animale sălbatice terestre, acvatice şi subterane”.
Trei dintre bărbații respectivi au fost trimiși în judecată, iar al patrulea a fost exonerat de răspundere. La începutul lunii octombrie 2026, printr-o sentință care poate fi atacată cu apel, Judecătoria Beiuș a stabilit în sarcina inițiatorului acțiunii de capturare a racilor de ponoare o pedeapsă 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării acesteia. Ceilalți doi inculpați au primit câte 6 luni de închisoare, tot cu amânarea aplicării pedepsei.
***
Racul de ponoare (Austropotamobius torrentium) este o specie menționată în Anexa 4A din Ordonanța de Urgență 57/2007 ca specie de interes comunitar, care necesită protecție strictă. În Valea Iadului trăiesc câteva sute de indivizi. Conform informațiilor din sentința Judecătoriei Beiuș, nu există informații concrete privind evaluarea speciei și tendința de evoluție a populației de raci de ponoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!