Mai mulţi şoferi bihoreni au fost depistaţi joi şi vineri, în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului.
În luna decembrie în judeţul Bihor, s-au înregistrat 477 născuţi-vii, cu 30 născuţi-vii mai puţini decât în luna precedentă şi cu 13 mai mulţi decât în luna decembrie 2011, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică.
Jandarmii din Județul Bihor beneficiază în perioada15 - 28 februarie de testări gratuite pentru depistarea infecției cu virusul hepatitei C, în cadrul celei mai vaste campanii naționale de testare gratuită, inițiată recent de Alianța Pacienților Cronici din România, împreună cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și cu susținerea laboratoarelor Bioclinica, Radio România și Roche România.
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a elaborat calendarul şi programul de lucru pentru realizarea primul Plan de Management al Riscului la Inundaţii (Plan MRI).
powered by Surfing Waves
Economic
Dezvoltatorii imobiliari ar putea ajunge să suporte o parte din costurile infrastructurii necesare cartierelor noi. Legea nr. 169/2026, care introduce Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, creează cadrul pentru o nouă taxă locală destinată echipării teritoriului.
România
Începutul anului 2027 vine cu o combinație avantajoasă de zile libere legale. Cu doar trei zile de concediu, angajații pot avea o vacanță de zece zile consecutive în jurul Anului Nou, Bobotezei și Sfântului Ioan.
Economic
Investițiile străine directe (ISD) atrase de România s-au redus drastic în prima jumătate a anului 2026.
Educație
Bursele sociale ar putea fi acordate doar în lunile în care elevii merg la cursuri, potrivit unei propuneri lansate de Ministerul Educației și Cercetării.
Cultură
Evenimentul aduce în prim-plan patrimoniul cultural rural din România, oferind acces gratuit publicului la muzee sătești, colecții etnografice, case memoriale și biserici de lemn.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condamnat de mai multe ori pentru furturi, în special de biciclete, un recidivist din Bihor a ajuns din nou în fața judecătorilor pentru o faptă similară. În vârstă de 70 de ani și originar din Galoșpetreu, Tibor Szavó este inculpat într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Marghita, în care este acuzat că, după o zi stropită cu alcool la o petrecere într-o pivniță, a furat o bicicletă din curtea unei case parohiale din Sălacea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 19 august.
BIHON Sport local
96 de echipe vor participa în noua ediție de campionat în Liga 3, câte 12 în fiecare din cele 8 serii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14 - 15 august echipa de la Chirurgie Plastică și Estetică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a intervenit în regim de urgență pentru o tânără care a suferit o ischemie acută a buzei în urma unei injectări cu acid hialuronic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DNA Oradea au anunțat trimiterea în judecată a fostului director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) și ex-director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, Dorel Dume, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (112 acte materiale).
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu izbucnit pe Dealul Viilor din satul Borumlaca, comuna Suplacu de Barcău, a ajuns în centrul unui scandal local legat de depozitarea și incendierea ilegală a deșeurilor.