Doar candidaţii care iau măcar 50% din voturi vor intra sigur în Parlament. Indiferent câte vor fi acelea. Bihorenii sunt aşteptaţi duminică la vot, pentru a-i vota pe cei minimum 13 parlamentari ce vor reprezenta judeţul nostru în următorii patru ani. Ar putea fi mai mulţi decât 13 deoarece, dacă în toate colegiile candidaţii câştigători vor lua peste 50% din sufragii, aceştia vor ajunge automat parlamentari.
Campania de prevenire a violenţei în familie „Împreună împotriva violenţei!”, derulată între 23 noiembrie - 10 decembrie, a continuat la începutul acestei săptămâni.
Şcoala Gimnazială nr 1.din Peștiș „tehnologia sprijină şi îmbunătăţelte procesul de învăşare”. Aceasta este ideea de la care a pornit profesorul Mihaela But când a elaborat proiectul tematic „Bucuriile sărbătorilor de iarnă” cu clasa domniei sale de„ albinuşe”,clasa pregatitoare şi clasa I.
Bihorul salvează cel puţin de două ori mai multe vieţi decât restul ţării.
Joi, în localitatea bihoreană Leş, B.L. (47 ani), din Reşiţa, în timp ce conducea un autoturism, din cauza nesemnalizării corespunzătoare a insulei mediane de calmare a traficului la ieşirea din localitate, a acroşat cu roata stângă faţă bordura exterioară a insulei, în condiţii de ploaie şi carosabil umed.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș, ne-a transmis primele sale impresii după tragerea la sorți din grupele Cupei României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Utilajul de dragare folosit în această perioadă pe Crișul Repede va fi transportat la Cernavodă, pentru a fi utilizat în intervențiile desfășurate pe Dunăre în contextul nivelului foarte scăzut al fluviului.
Cultură
Primul film anunţat din program este o comedie neagră în regia lui Tudor Giurgiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea S.A. anunță prelungirea perioadei în care este întreruptă furnizarea agentului termic pentru prepararea apei calde de consum, din cauza lucrărilor de remediere a avariilor identificate la rețeaua termică de transport de pe strada Vasile Alecsandri.
România
Șoferii sunt obișnuiți cu sancțiunile pentru depășirea vitezei maxime, însă Codul Rutier prevede amenzi și pentru cei care circulă nejustificat prea încet.
Cultură
În acest an, spectatorii vor avea ocazia întâlnirii cu câteva dintre marile debuturi din istoria cinema-ului mondial.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimele patru zile, 18-21 august, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 32 de incendii de vegetație uscată, mărăciniș și fond forestier, izbucnite pe raza mai multor localități din județul Bihor. În urma acestor incendii, au fost afectate peste 90 de hectare de teren, pe care se aflau vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș, litieră, livezi și baloți de paie.
FC Bihor
FC Bihor va disputa sâmbătă, 22 august, meciul din deplasare cu CSM Olimpia Satu Mare, contând pentru etapa a 4-a din Liga 2. Se vor întâlni două echipe aflate în mare criză de puncte, care nu au cunoscut încă satisfacția victoriei în noua ediție de campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor va impune temporar restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj pe drumurile județene pe care le administrează, în contextul temperaturilor foarte ridicate anunțate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Femeia este suspectată că ar fi făcut o procedură de mărire a buzelor cu acid hialuronic, deși nu avea pregătirea sau calificarea necesară pentru astfel de intervenții.
6