3.640 de copii sunt înscrişi în clasa zero în 142 de unităţi de învăţământ din Bihor.
Miercuri, în intervalul orar 19:00 – 22:00, poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Beiuş au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică pe raza de competenţă.
Preşedintele CJ caută o soluţie pentru înfiinţarea unor asemenea unităţi, menite să vină în sprijinul producătorilor.
Marţi, în jurul prânzului, pe strada Nufărului din Oradea a fost depistat orădeanul B.R.(46 ani), în timp ce conducea un autoturism înmatriculat provizoriu în Bihor, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din cursul lunii august. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bihor.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Vicecampioana României la polo, CSM Oradea, va participa în perioada 26-28 august la un puternic turneu internațional, Memorialul Ladislav Bottlik 2026, care va avea loc la Kosice (Slovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a pronunțat zilele trecute sentința în cazul unui bărbat acuzat că ar fi agresat sexual două fetițe, cu vârste de 7, respectiv 8 ani, pe care le-ar fi chemat în curtea locuinței sale din Valea lui Mihai și le-ar fi atins în zone intime.
3
BIHON Sport local
Plecat în fotbalul german în urmă cu opt ani, portarul orădean Alin Goia, cunoscut după activitatea avută la Luceafărul Oradea și FCM Târgu Mureș, își continuă progresul în cariera de antrenor.
BIHON Sport local
Peste 1.200 de copii și juniori, reprezentând 90 de echipe din toată țara au participat la ediția XXI-a a turneului Cupa Viitorul, desfășurat săptămâna trecută la Zalău. Au fost 9 categorii de vârstă, începând cu 2012 și terminând cu 2020, iar județul Bihor a fost singurul care a avut două câștigătoare.
1
Economic
Cetățeniicare au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate vor avea, în anumite condiții, posibilitatea de a le aduce în legalitate.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, a fost condamnat vineri, 21 august, la 5 ani de închisoare, cu executare, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au documentat patru tranzacții efectuate de acesta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Dobrești se pregătește o schimbare în modul de încălzire a locuințelor și clădirilor publice.
2
Economic
Două programe de finanțare, cu o valoare totală de peste 230 de milioane de euro, sunt pregătite pentru dezvoltarea unor noi capacități de stocare, într-un moment în care sistemul energetic se confruntă cu o combinație tot mai dificilă de producție variabilă, consum ridicat și capacități insuficiente de echilibrare.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satele din comuna Chișlaz au fost finalizate sau se apropie de finalizare mai multe proiecte de eficientizare energetică a unor clădiri publice, investițiile fiind realizate cu fonduri europene.
BIHON Sport local
Continuându-și pregătirile pentru viitorul sezon, echipa Transilvania Sport Academy a susținut o partidă de verificare în compania formației CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cornel Bubui s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut public de soția sa, Margareta Bubui, printr-un mesaj postat pe Facebook.
3