Din echipajul care face scufundări şi explorări subacvatice în Laos face parte şi Ioana Axinte din Ştei.
Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor are în derulare în prezent cinci cursuri de pregătire profesională a producătorilor agricoli, la care iau parte 193 de persoane.
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a primit locuinţă de protocol de la RA-APPS într-un imobil aflat pe strada Mihai Eminescu din sectorul 2, potrivit unei decizii semnate luni de premierul Emil Boc.
Jandarmii din cadrul Compartimentului de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii, au desfăşurat în două din zilele săptămânii trecute mai multe acţiuni de prevenire şi combatere a prostituţiei în zona şoselei de centură, la ieşirea spre Arad.
În luna decembrie 2009, bihorenii au înmatriculat aproape 2.000 de maşini, majoritatea second hand.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 1 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea supune consultării publice, începând cu data de 31 august 2026, proiectul noului Regulament privind organizarea, exploatarea și utilizarea spațiilor de joacă, agrement și recreere din Municipiul Oradea.
Cultură
Expoziția fotografului spaniol Luis José Vigil-Escalera Quintanal aka. Lujó Semeyes cuprinde 52 de lucrări color realizate în diferite regiuni ale Spaniei.
Bihon CSM Oradea
Conducerea Clubului Sportiv Crișul Oradea a susținut luni o conferință de presă, având ca subiect ruperea protocolului de colaborare la polo pe apă cu Clubul Sportiv Universitar Oradea.
1
Cultură
Această operă maghiară contemporană este plină de răsturnări neașteptate de situație și de un umor debordant.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bazinul de înot acoperit „Herman Schier” din Oradea a fost reabilitat și reintră în circuitul sportiv după finalizarea lucrărilor de eficientizare energetică finanțate prin PNRR. Investiția se ridică la aproximativ 13 milioane de lei și a urmărit atât modernizarea clădirii, cât și reducerea consumurilor de energie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a dispus, luni, începerea judecății în cazul lui Remus Fernando Fechete, un adolescent de 17 ani, din Husasău de Tinca, acuzat că a furat trei autoturisme și s-a plimbat cu ele prin județ, neavând, evident, permis de conducere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultima zi pentru închiderea proiectelor finanțate prin PNRR, în privința reabilitării parcului 1 Decembrie, primarul Florin Birta a anunțat că se va face o recepție parțială, în urma căreia se va stabili cât s-a executat și cât nu din proiect, urmând să se aplice firmei executante penalități de 1% pe zi pentru lucrările nerealizate.
Cultură
63 de speologi din țară și din străinătate s-au reunit în Tabăra Internațională Vărășoaia 2026. Ediția din acest an a dus mai departe activitatea desfășurată în anii precedenți în zona Vărășoaia–Padiș, unde multe cavități și sisteme carstice continuă să ridice întrebări și să ofere direcții de explorare cu potențial.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipalitatea orădeana a închis toate cele 39 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență până la 31 august, în termenul prevăzut de program.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O injectare cu acid hialuronic pentru mărirea buzelor era să se termine cu pierderea unei părți din buză pentru o tânără din Oradea. Cazul a fost făcut public de medicul Florian Bodog, după ce tânăra a ajuns de urgență la Spitalul Județean cu circulația sanguină a buzei compromisă și risc de necroză.