În două decenii de activitate, byron a lansat opt albume de studio, a realizat producții speciale filmate și a explorat formate diferite de concert, de la show-uri electrice la concerte acustice sau colaborări cu cvartet de coarde și orchestră simfonică.
În 2025, albumele „nouă” și „Eternal Return” au primit discul de platină, iar concertul „Minunata lume nouă”, prezentat în premieră la Sala Palatului alături de o orchestră de 54 de muzicieni, condusă de Simona Strungaru, a devenit cea mai amplă producție a trupei. Dincolo de scenă, formația a creat spații dedicate învățării, lecturii și ascultării atente a muzicii.
Orădenii sunt așteptați la concert pe 3 decembrie, la Lokal, unde vor avea parte de un playlist extins, care străbate întreaga discografie a formației. Biletele sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.
– Pe 1 decembrie 2006, la Lăptăria lui Enache, aveați primul concert. Cum a fost, ce v-a rămas în minte de la acel concert?
Dan Byron: A fost la un pas de a fi anulat. Toboșarul de atunci, Cristi Mateșan, cânta și cu Loredana, iar Loredana era în direct pe Pro TV la 1 decembrie, că doar era și ziua națională și ziua respectivei televiziuni. Am început aproape la miezul nopții, după câteva ore de stress și de negocieri cu managerul clubului. Când am terminat, nu se mai găsea nici picătură de alcool în bar.
– Ai purtat porecla romanticului rocker Lord Byron încă dinainte de a înființa trupa, iar în 2006 ea a dat numele acestui întreg proiect. Dacă ar fi să te întorci în timp la acel moment zero, știind tot parcursul, provocările și realizările din acești 20 de ani, ce alt nume crezi că ar fi descris la fel de bine personalitatea și evoluția voastră?
Dan Byron: Sisif probabil ar fi fost un nume mai potrivit, cel puțin până la un moment dat.
– La aniversarea de 10 ani ați făcut fiecare câte un album solo. La 20 ce provocare v-aţi pus în față?
Dan Byron: Să facem un concert cu peste 70 de piese. L-am împărțit în patru felii, ca să nu fim luați cu targa.
– Cum ați învățat să vă gestionați orgoliile artistice în interiorul trupei, pentru ca momentele de tensiune creativă să devină piese bune, și nu motive de ruptură?
Dan Byron: Suntem destul de prieteni încât să ne ignorăm unii altora ieșirile în decor, fie ele răbufniri de orgoliu sau de alt fel. Fiecare dintre noi e dispus să lase un pic de la el ca să-i ajute pe ceilalți să se simtă mai confortabil. Tensiunile creative nu prea există, pentru că nu prea există tensiuni între noi.
– Încăpățânarea și inconștiența sunt motorul unui drum de succes în carieră?
Dan Byron: Nu știu dacă pentru toată lumea, dar pentru noi cu siguranță au fost. Dacă am fi fost altfel, byron n-ar mai fi existat de mult.
– Flautul a devenit o emblemă a sound-ului byron, aducând o textură caldă și melancolică în piese, preluând adesea rolul unei a doua voci. Cum şi-a pus amprenta acest instrument în compozițiile voastre fără a pierde din energia şi sound-ul electric?
Dan Byron: Flautul e din ce în ce mai discret pe măsură ce trec anii, dar dintotdeauna a avut, pe lângă melancolia de care vorbești, și o latură destul de sălbatică. Amprenta nu a fost o chestiune prea gândită, pur și simplu s-a întâmplat să fiu de formație flautist și ar fi fost păcat să nu profităm de încă un timbru în plus.
– Albumul Nouă a funcționat ca o oglindă izbitor de sinceră pentru societatea noastră, atingând corzi extrem de sensibile. Trecerea completă la limba română a făcut ca aceste mesaje să lovească mult mai direct. Ce a însemnat pentru voi impactul emoțional pe care acest album l-a avut asupra publicului, cu oameni plângând în fața scenei, mărturisind că s-au regăsit complet în durerea acelor versuri?
Dan Byron: Trecerea spre limba română se produsese dinainte într-un fel – lansaserăm un album de coveruri după piese românești, ne încăpățânaserăm să traducem aproape mot-a-mot un alt album, scris inițial în engleză, și scrisesem muzica unui serial românesc, pentru care ne fusese impusă limba. Dar într-un alt fel, într-adevăr, Nouă e primul nostru album în limba română, pentru că l-am scris direct așa, fără nicio constrângere, și ni l-am dedicat nouă, celor care ne învârtim în epoca asta în spațiul carpato-danubiano-pontic. Pentru noi, albumul ăsta a însemnat o renaștere, o reinventare. Înainte să-l lansăm eram într-un fel de burn-out și fuseserăm la un pas să ne desființăm.
– În cei 20 de ani, care a fost cel mai dificil compromis pe care nu l-ați făcut pentru a vă păstra libertatea totală de creație?
Dan Byron: N-am semnat niciodată pe bune cu o casă de discuri. Adică am semnat, dar numai pentru anumite albume și nu pentru o perioadă, așa cum se obișnuiește, iar asta ne-a dat libertatea să facem lucrurile oricum am vrut.
– Industria muzicală din România s-a schimbat radical din 2006 până acum, de la primele platforme de streaming online, la explozia rețelelor sociale. Cum reușiți să rămâneți relevanți pentru publicul tânăr fără să cădeți în capcana algoritmilor sau a trendurilor trecătoare?
Dan Byron: Nu știu cum sau dacă reușim. Nu că m-aș plânge, avem destul de mult public tânăr, ceea ce mă face să cred că suntem încă relevanți, dar n-am nici cea mai mică idee de ce acest public tânăr vine la concertele noastre. Probabil e un cumul de factori, printre care și încăpățânarea asta de a face lucrurile în felul nostru.
– A fost electric, acustic, au fost reinterpretări, a fost și simfonic… Ce teritorii muzicale au rămas încă neexplorate pentru byron, dar pe care le aveţi în plan?
Dan Byron: N-am nici cel mai mic habar și probabil, dacă aș ști, aș face cumva să nu dezvălui. Îmi place să mă țin de surprize până la capăt.

– Noul vostru turneu aniversar poartă numele «7.305 zile de byron». Dacă ați putea să condensați toate aceste mii de zile într-o singură imagine, o singură stare, cum ar arăta aceasta?
Dan Byron: Ca unul dintre tablourile din seria imperiului de lumină ale lui Magritte, dar populate cu oameni.
– Ați lansat recent single-ul «Euforia», o piesă dedicată prieteniei și drumului lung parcurs alături de public. În 20 de ani, publicul unei trupe trece prin propria metamorfoză. La concertele din turneul aniversar, probabil vedeți în primele rânduri oameni care vă ascultau în facultate la debutul din 2006, dar și adolescenți care abia acum vă descoperă muzica. Cum s-a schimbat, privind de pe scenă, profilul fanului byron în aceste două decenii și ce credeți că îi aduce împreună pe acești oameni din generații atât de diferite?
Dan Byron: Profilul cred că e destul de divers, astfel încât să nu intre în niște simple atribute. O parte dintre ascultătorii vechi de byron au început să vină cu copiii la concertele noastre. Alții, mai tineri, și-au adus părinții.
– Pentru București aţi pregătit patru concerte cu playlisturi total diferite. Pentru concertele din țară cum ați făcut selecția pieselor?
Dan Byron: Concertele din țară au tot felul de playlisturi, le tot schimbăm pe parcurs, dar există un element comun în toate – cântăm piese de pe toate albumele.
– Care ar fi definiția succesului din perspectiva byron?
Dan Byron: Să reușești să faci ce vrei cu arta ta și să ai destui susținători încât să și conteze.
Citiți principiile noastre de moderare aici!