DJST Bihor organizează cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului mai multe competiţii destinate copiilor orădeni. În Parcul „IC Brătianu” are loc vineri de la ora 11 şi sâmbătă de la ora 9:30 turneul de streetball dotat cu Cupa DJST Bihor
Cele patru propuneri ale sculptorilor depuse în cadrul concursului de idei pentru realizarea unei statui a liberalului Ionel Brătianu au fost expuse pe culoar, la parterul Primăriei.
Tradiţionala competiţie atletică are loc în cinstea Zilei naţionale a României.
Competiţia s-a desfăşurat în Parcul „IC Brătianu” şi a reunit la start un număr de 423 de concurenţi.
powered by Surfing Waves
De curând s-a deschis la Oradea un magazin cu produse provenite din retururi, produse resigilate și capete de serie.
Miercuri, 15 mai, în ședința Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naționale de Autostrăzi-CNAIR, s-au avizat studiile de fezabilitate ale celor 4 pasaje pietonale subterane ce vor fi construite pe sub centura Oradea.
Un orădean a fost condamnat de Tribunalul Bihor, în primă instanță, la 4 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins încercând să scoată din țară, spre Ungaria, trei sirieni.
OTL informează orădenii că, ȋn perioada 17 -19 mai, din cauza lucrărilor de asfaltare care se execută pe str. Calea Aradului, sensul de mers dinspre Biserica Emanuel se modifică circulația autobuzelor
Miercuri, 15 mai, polițiștii bihoreni au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Oradea, emis de Tribunalul Bihor, într-un dosar penal.
Marele anunț a fost făcut de Primăria Oradea.
Compania românească Animawings va opera zboruri către și de pe Aeroportul Oradea, potrivit boardingpass.ro
4