Pentru călătorii de pe rutele Timişoara-Radna, Cărpiniş-Ionel şi Jebel-Liebling, o călătorie cu trenul se taxează de două ori. O dată la CFR şi încă o dată la o firmă care începând din 10 februarie exploatează aceste linii, în baza unui contract de închiriere. Cei care au plătit călătoriile la CFR trebuie să îşi recupereze banii.

CFR Călători a anunţat vineri că modifică circulaţia unor trenuri, pentru a adapta oferta de transport la cerinţele călătorilor, începând cu 21 februarie, respectiv 24/25 februarie şi 25/26 februarie.

FR Călători a anulat joi alte 32 de trenuri Personal şi Accelerat, iar trenurile Rapid 680, 684 Constanţa – Bucureşti Nord circulă deviat din staţia Feteşti prin Buzău – Ploieşti – Bucureşti Nord, circulaţia feroviară realizându-se în continuare în condiţii de iarnă.

CFR Călători a anulat patru trenuri, din cauza gerului, în zilele de 27, 28, 29 şi 30 ianuarie pe relaţia Bucureşti- Medgidia-Tulcea şi retur şi Constanţa-Mangalia şi retur, a anunţat miercuri compania.

powered by Surfing Waves

Cultură

Expoziție de carte veche și rară la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, de Zilele Europene ale Patrimoniului
Expoziția reunește volume vechi și rare din „Colecțiile Speciale” ale bibliotecii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Trei bărbați acuzați de tentativă de omor au cerut eliberarea din arest. Ce a decis Tribunalul Bihor
Trei tineri trimiși în judecată sub acuzația de tentativă de omor au cerut Tribunalului Bihor ca măsura arestării preventive, care a fost luată împotriva lor în urmă cu aproape 5 luni, să fie înlocuită fie cu arestul la domiciliu, fie cu cea a controlului judiciar.

BIHON CAO

Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

Bihon CSM Oradea

Kris Richard, al nouălea sezon la CSM Oradea: „Voi face întotdeauna tot ce pot pentru echipă”
Kris Richard este cel mai vechi component al formației CSM CSU Raiffeisen și totodată unul dintre cei mai valoroși.

Bihon CSM Oradea

Mikko Riipinen: „Vom avea o misiune dificilă în turneul de calificare de la Samokov”
CSM CSU Raiffeisen a câștigat toate cele cinci meciuri de verificare din presezon, în fața formațiilor DEAC Debrecen, SCM Politehnica Timișoara, CSU Sibiu, Szolnoki Olajbányász și Bosna Sarajevo.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Unde te doare măseaua contează. În Oradea există un cabinet la 600 de oameni, în restul Bihorului unul la 2.800
Dacă te doare o măsea în Oradea, ai la dispoziție sute de cabinete și poți căuta medicul sau serviciul care ți se potrivește. Într-o localitate mică din Bihor, aceeași durere te poate pune pe drum: în 32 de localități, DentalMap a identificat câte un singur cabinet stomatologic. Harta realizată la nivel național arată contrastul dintr-un județ care, paradoxal, se află printre cele mai bine reprezentate din țară ca număr de cabinete.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vitezomani pe șoselele din Bihor: Trei șoferi, prinși cu până la 176 km/h într-o singură zi
În perioada 4 - 6 septembrie, polițiștii bihoreni au desfășurat acțiuni în sistem integrat pentru prevenirea șofatului sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Totodată, acțiunileau vizat și combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

BIHON Sport local

Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea au obținut 4 medalii la Campionatul Național de box feminin
La Eforie Nord s-a desfășurat Campionatul Național de box feminin la cadete, junioare, tineret și senioare. Printre cluburile care au punctat la capitolul medalii s-au numărat și Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Florin Birta, la început de an școlar: „Fără educație, o comunitate nu are viitor”
Primarul Florin Birta a participat luni la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, după ce duminică a fost alături de elevii și profesorii Liceului „Don Orione”. 3

România

SURSE: Varianta-surpriză de premier tehnocrat discutată de Nicușor Dan pentru liderii partidelor
Luca Niculescu este numele-surpriză de premier tehnocrat pe care președintele Nicușor Dan l-ar fi prezentat liderilor partidelor în cadrul unor discuții telefonice de tatonare, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN. Întrebat luni dimineață dacă îl va propune pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, șeful statului nu a oferit un răspuns.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bugetare participativă: 20 de zile în care orădenii mai pot vota proiectele preferate. Care sunt top 10 cele mai votate
Votul online din cadrul programului de Bugetare Participativă Oradea 2026 este în plină desfășurare și este deschis până la data de 27 septembrie.