„Ați văzut vremea, a fost destul de greu pentru suporterii noștri să vină la stadion. Înțelegem lucrul ăsta, le mulțumim încă o dată celor care au venit. A fost și frig, a și plouat. Cred că lucrurile vor sta mult mai bine când vom avea un stadion nou, în care să vină lumea ca la teatru, să aibă toate condițiile”.
Tehnicianul a continuat pe aceeași linie, felicitândui pe jucători pentru prestația de astăzi cu CSM Reșița.
„Am spus că dacă vom reuși, din punctul de vedere fizic, al determinării să ne ridicăm la nivelul celor de la Reșița, având o calitate în plus, din punctul meu de vedere, vom reuși să și câștigăm. Am făcut un meci bun, în care adversarul nu prea și-a creat ocazii foarte mari de a înscrie, iar noi până la urmă am produs fotbalul pe care ne-l dorim, cu situații de poartă. Puteam marca mai mult, dar în același timp mă bucură foarte mult că nu am luat gol. În ultimele patru etape acasă n-am mai primit gol, ceea ce e important pentru mine. La începutul campionatului cam asta era și ideea, de aceea am făcut anumite transferuri, ca să fim mult mai solizi pe fază defensivă. Cred mult în lotul acesta, doar că e păcat că ne-am trezit prin etapa a 11-a să fim o echipă puternică, pragmatică. Ne costă începutul de campionat, dar asta e. Până la urmă trebuie să demonstrăm că suntem buni cu cei buni”, a declarat Lincar.
Pentru FC Bihor urmează o săptămână pe drumuri, urmând să joace marți la Miercurea Ciuc în Cupa României și sâmbătă la Cetatea Suceava în campionat.
„Sper ca și noi să fim mult mai inspirați, să facem un joc solid și să obținem puncte din aceste două deplasări, că plecăm luni și ne întoarcem duminică. În același timp vreau să le mulțumesc și președintelui și celor din club, că au avut încredere în noi, ne-au susținut, poate și în momentele mai dificile când toată lumea avea o altă părere. E adevărat că în momentul acesta nu am realizat nimic, dar cred că aceste trei victorii ne-au dus acolo mai aproape de prima jumătate a clasamentului. Trebuie să menținem evoluțiile astea bune și cred eu că vor veni și rezultate”, a mai declarat antrenorul principal al FC Bihor.
FC Bihor Oradea începe să urce. Modan și Bota au rezolvat ecuația derby-ului cu CSM Reșița
Citiți principiile noastre de moderare aici!