S-au găsit bani pentru electrificarea căii ferate Episcopia Bihor - Cluj Napoca şi se reactualizează studiul de fezabilitate.
Patru persoane au fost lovite de tren în dimineaţa de joi, 17 august, în jurul orei 09:30. Din primele informaţii este vorba despre 3 minori şi o femeie.
Autostrada Oradea – Cluj este prioritate a Guvernului, dar sunt întârzieri mari. În Sălaj nu s-a construit nimic, încă.
Primăria Oradea anunță că lucrările avansează la trecerea denivelată pe sub liniile de cale ferată Oradea - Episcopia Bihor, în zona străzii Secarei.
Cea mai lungă călătorie cu trenului din lume durează 21 de zile, din China, până în Spania. Cursa face parte dintr-un proiect chinez care încearcă să obțină controlul asupra transportului transcontinental de marfă între Asia și Europa.
powered by Surfing Waves
Cultură
Regizorul Ion Sapdaru a revenit la Oradea cu o adaptare a textului dramaturgului georgian Avksenti Tsagareli.
România
Înotătorul român David Popovici a declarat, vineri, 14 august după ce a câștigat medalia de aur în finala probei de 200 m liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, că a controlat cursa de la început până la sfârșit și că succesul s-a bazat pe control și pe păstrarea calmului pe tot parcursul întrecerii.
România
Germania a învins România cu scorul de 79-52 (18-11, 23-13, 19-16, 19-12) în meci contând pentru turneul locurilor 5-8 de la EuroBasket U16 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două pasaje vor fi deschise circulației rutiere în cursul zilei de luni, 17 august.
4
FC Bihor
Cele 16 meciuri din play off-ul Cupei Românieivor avea loc în perioada 18-20 august.
Bihon CSM Oradea
Vineri, 14 august a avut loc tragerea la sorți pentru cele trei turnee din calificările Water Polo Champions League.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Guvernul a decis, vineri, 14 august să permită încheierea contractelor de proiectare și execuție pentru cele patru stadioane aflate în procedurile Companiei Naționale de Investiții (CNI), printre care se numără și stadionul cu capacitatea de peste 16.000 de locuri de pe strada Făgărașului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, vineri, contestația formulată de familia Pașca și de Asociația Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă și a dispus ridicarea sechestrului pus pe sume și bunuri în valoare de 6,4 milioane de euro în dosarul în care DIICOT – Structura Centrală îi acuză pe Viorel Pașca și familia acestuia de trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O pacientă de 46 de ani din Oradea, aflată în program de hemodializă, a fost salvată printr-o procedură de trombectomie mecanică realizată în premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.