Una dintre cele mai importante organizaţii ale mediului economic timişean şi-a desfăşurat, miercuri, adunarea generală ordinară anuală a membrilor. Cum în acest an nu s-a pus problema votării unei noi conduceri singurele puncte aflate pe ordinea de zi au fost cele clasice: prezentarea şi aprobarea diferitor rapoarte de activitate, plus câteva propuneri de îmbunătăţire a activităţii.
Reprezentanţii mai multor întreprinderi mici şi mijlocii din Timişoara şi-au prezentat, miercuri, părerile referitor la posibilitatea introducerii unui cadrul legal unitare la nivel european care să apere aceste firme de eventualele probleme ce pot apărea în contractele semnate cu parteneri din alte ţări. Iar ca modalitate alternativă a eventualelor probleme ce ar putea apărea s-a discutat, în cadrul aceleiaşi întâlniri, despre arbitrajul comercial.
De o noua oportunitate de dezvoltare antreprenoriala vor putea beneficia 1200 de persoane din judetele Regiunilor Vest, Nord-Vest si Sud-Muntenia.
Reprezentanţii IMM-urilor bihorene au aflat „secretele” obţinerii finanţărilor nerambursabile.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie, mamă a doi copii, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub acuzația că și-a retras fiul și fiica de la o școală gimnazială și i-a înscris în sistem homeschooling, la o școală particulară din străinătate.
Cultură
Teatrul Szigligeti din Oradea și Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc pregătesc un volum cu lucrările premiate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alexandru Ardelean, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, și Octavian Boji, absolvent al aceluiași colegiu și student în anul I la Politecnico di Milano, au câștigat medalia de argint la finala International AI Innovation Olympiad 2026, desfășurată în Statele Unite.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a hotărât să „taie” un an din pedeapsa aplicată lui Victor Kozak, un bărbat de 51 de ani implicat în vânzarea de droguri de mare risc în Marghita, astfel că l-a obligat pe acesta să execute 2 ani și 4 luni de închisoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După o perioadă în care prețul carburanților au fost constante, în dimineața zilei de sâmbătă, 3 octombrie, a fost înregistrată o nouă scumpire.
Economic
De la 1 octombrie 2026 este prevăzută aplicarea noului regim introdus prin Legea nr. 226/2023, iar Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică normele care stabilesc modul concret în care vor fi achitate și gestionate tarifele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pentru construirea unei capele mortuare au început în satul Cornet, comuna Aștileu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Cociuba Mare ar urma să aibă un hub agroalimentar destinat producătorilor agricoli locali, prin care grâul cultivat de fermieri să fie depozitat și procesat aici, nu vândut doar ca materie primă.
BIHON Sport local
După ce Albert Fuzi (LPS Bihorul Oradea) a devenit campion balcanic la categoria de vârstă U15, alți doi luptători bihoreni au reușit să obțină medalii la categoria U17 în cadrul Campionatului Balcanic, care se desfășoară în Croația.
Economic
Românii ar putea scăpa de o parte dintre drumurile la ghișee și de dosarele cu documente fiscale. Un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală propune ca autoritățile și instituțiile publice să verifice direct, în bazele de date ale statului, dacă o persoană are datorii sau dacă a achitat taxele și tarifele necesare pentru soluționarea unei cereri.
Cultură
Show-urile oferite de Grupo Puja! combină teatrul, dansul aerian, circul, acrobația și muzica live.