Jandarmii au confiscat într-o singură razie 44.664 de petarde, pocnitori şi artificii.
Cativa pescari reusesc sa captureze o caracatita mare, care a intrat singura in capcana lor pentru creveti. Dupa ce a mancat o parte din momeala caracatita a reusit sa deschida o cutie cu creveti, mancand astfel si din prada. Pescarii decid sa o lase libera si ii deschid usa lasand-o sa "evadeze". Filmuletul a fost postat pe youtube.
Aglomerație mare la granița de frontieră din vestul țării, polițiștii de frontieră timișeni au prins, în ultimele 24 de ore, nouă persoane care au trecut ilegal frontiera României, respectiv intenționau să treacă ilegal frontiera. Printre persoanele prinse se numără și trei adolescenți. Cei nouă sunt acum cercetați penal pentru trecere ilegală a frontierei, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Trei adolescenți au ajuns în atenția polițiștilor după ce au fost prinși în timp ce cărau într-un sac un căprior mort și trei fazani vii pe care i-au vânat în apropierea localității Bobda, județul Timiș. Cei trei fazani au fost predați Asociaţiei de Vânătoare „Diana 2011”, iar căpriorul a fost confiscat pentru continuarea cercetărilor.
Trei tineri hunedoreni au fost depistaţi de poliţişti, pe raza localităţii Făget, în timp ce transportau 34.000 de ţigarete. La solicitarea poliţiştilor nici conducătorul auto, nici însoţitorii acestuia, nu au putut prezenta actele de provienţă ale ţigaretelor.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Sportiva Sara Maria Gherdan, legitimată la CS Sănătatea Oradea, s-a situat pe primul loc la categoria de vârstă 10 ani a turneului național de la Timișoara, dotat cu Cupa Laguna Sport.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul este organizat de Comunitatea Evreilor & JCC din Oradea, în parteneriat cu Oradea Heritage.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 28 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis, în urmă cu două zile, un mandat de executare a unei pedepse de 6 luni de închisoare, a fost depistat, joi seara, de către polițiștii de ordine publică, în colaborare cu ofițerii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor.
România
Președintele Nicușor Dan a semnat joi decretul de pensionare a judecătoarei Ionela Tudor, informează Administrația Prezidențială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de vineri, 13 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a descoperit în urma controalelor din ianuarie mai multe cazuri de muncă fără contract și nereguli grave la angajatori, aplicând sancțiuni consistente în mai multe domenii de activitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oamenii legii au reținut în cursul zilei de miercuri, 11 februarie alți doi tineri, de 25 de ani și 16 ani, fiind cercetați pentru schingiuirea animalelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul nopții de joi, 12 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Superior al Magistraturii a făcut publică lista candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concursul pentru funcțiile de președinte la mai multe instanțe din țară, printre care patru din Bihor.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea s-a clasat pe locul 3 în Grupa C a Water Polo Champions League, fiind eliminată din competiție.