Joi, la ora 7:40, pe drumul judeţean 795, în afara localităţii Tulca, un bărbat de 36 de ani, din comuna Batăr, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării faţă de o căruţă care circula în faţa sa.
Miercuri, pe drumul judeţean 763, în afara localităţii, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Beiuş, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării faţă de vehiculul care circula în faţa sa.
Conducătorii de căruţe sunt obligaţi să cunoască şi să respecte semnificaţia semnelor, indicatoarelor şi marcajelor rutiere.
O dată cu noul Cod Rutier, ce va intra în vigoare pe 19 ianuarie, doar bicicliştii şi căruţaşii vor putea circula pe drumurile publice fără permis de conducere. Toate celelalte vor fi socotite autovehicule şi vor trebui înmatriculate.
powered by Surfing Waves
Cultură
Piesele din concert au fost reorchestrate special pentru două chitare și două voci.
Cultură
Concertul a făcut parte din Turneul național de Paște al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care se desfășoară în cinci orașe din România: Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București.
Cultură
214 spații, 138 de localități și 682 de coruri au participat la una dintre cele mai ample mobilizări culturale dedicate mediului din România.
BIHON Sport local
Vicecampion mondial de muay thai, versiunea ISKA, atât la categoria -35 kg cat si la -40 kg pe când avea 12 ani, la Munchen, orădeanul Beniamin Iluț a luptat sâmbătă pe stil K1 în gala „Elite Fighting Championship”, desfășurată la Constanța.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DIICOT Oradea au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a trei tineri cu vârste între 18 și 24 de ani, prinși în urmă cu o lună și jumătate în timp ce încercau să plaseze droguri „cristal” în valoare de 13.000 de lei.
Bihon CSM Oradea
În cadrul etapei a 26-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin, orădenii se duelează cu CSM Târgu Mureș, duminică, 29 martie, de la ora 20:30, la Arena Antonio Alexe.
România
Mircea Lucescu continuă să aibă probleme de sănătate. Potrivit unor surse, selecționerul a leșinat în timpul ședinței tehnice de pregătire a meciului amical cu Slovacia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Balc a inaugurat recent o stație de autobuz modernă și inteligentă, menită să ofere mai mult confort și siguranță pentru călătorii care folosesc transportul public.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prevăzut inițial să se realizeze anul trecut, proiectul de montare a unui ascensor exterior la Ambulatoriul Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea" din Marghita a fost reluat și va fi finalizat în maximum patru luni, după ce finanțarea va fi asigurată de către Ministerul Dezvoltării. Valoarea totală a investiției este de 700.000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vocea vieții răsună în Oradea: marș al solidarității cu sute de participanți și mesaje în două limbi
Reprezentanții cultelor religioase, ai mai multor ONG-uri și asociații din Oradea, alături de câteva sute de persoane, au participat sâmbătă la o nouă ediție a Marșului pentru viață.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a admis contestațiile a doi dintre cei șapte tineri arestați în cazul drogurilor vândute unor elevi în zona unor școli din Oradea, la petreceri ori în apartamente închiriate și a dispus eliberarea lor imediată.