Beneficiarii alimentelor vor fi copiii din Centrele de Zi din Oradea și Ioaniș.
Pentru îndeplinirea misiunii sale de a ajuta fără discriminare de orice fel persoanele aflate în nevoie, Asociaţia Caritas Eparhial Oradea îşi extinde serviciile sociale preluând un Centru de zi pentru copii din localitatea Ioaniş, gestionat până anul acesta de Fundaţia Căminul Francesco.
În urmă cu câteva zile, Fundația Creștină Elim a inaugurat Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități.
Bunicii care îşi petrec ziua la Centrul de zi din Aleşd pot fi invidiaţi de bihorenii aflaţi la vârsta a III-a.
S-a încheiat perioada de implementare a proiectului „Reabilitare şi extindere Centru de zi Aleşd şi pentru persoane vârstnice”.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
U BT Cluj-Napoca a câștigat cu scorul de 95-64 primul meci cu CSM CSU Oradea din finala Ligii Naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rectorul Constantin Bungău a evidențiat, într-un interviu, atât realizările din mandatul curent, cât și perspectivele pentru viitorul instituției de învățământ superior pe care o conduce.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Refinanțare sau, în termeni mai simpli, procesul de revizuire și înlocuire a termenilor unui contract de credit existent, de obicei în ceea ce privește un împrumut sau o ipotecă. Aceasta poate fi cerută atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
1.000 de lei a fost amenda pe care o orădeancă a primit-o pentru depozitarea de deșeuri pe domeniul public, după ce polițiștii locali au găsit printre gunoaie un document pe numele femeii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi liceeni din Oradea, pasionați de chimie, s-au calificat în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Chimie.
BIHON Sport local
Luptătorul bihorean Adrian Maxim a dorit să marcheze un an de existență a „Maxim Fight Team” cu un eveniment la care a avut alături familia, prieteni, reprezentanți ai sponsorilor, apropiați, sportivi, etc.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a fost învinsă de CSM Făgăraș cu scorul de 32-29 (16-13), în meci contând pentru etapa a 13-a, penultima din play off-ul pentru promovare al Diviziei A de handbal masculin.
Bihon CSM Oradea
Finala actualei ediții a Ligii Naționale de baschet masculin oferă un nou duel între rivalele U BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea.
1
BIHON Sport local
Cu o echipă experimentală, Crișul Sântandrei a suferit a treia înfrângere în play-off în fața echipei CSM Sighetu Marmației.
FC Bihor
La ultima apariție din campionat pe teren propriu, FC Bihor a avut un veritabil test pentru ceea ce o așteaptă la baraj.
1
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană s-a impus cu scorul general de 3-0 în seria cu Rapid București.