Peste 100 de sindicaliştii feroviari vor picheta miercuri Prefectura Timişoarei, urmând în zilele următoare sediile din Satu Mare, Cluj, Vrancea, Prahova şi Constanţa, a declarat marţi, pentru Agenţia NewsIn, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.
CFR Marfă disponibilizează luni, 8 martie, aproximativ 4.800 de angajaţi, urmând ca în aprilie să fie restructurate alte 1.000 de posturi de la CFR Călători, iar în luna mai - alte 2.500 de la CFR Infrastructură.
CFR Marfă va începe disponibilizările în 8 martie, iar 1.500 de persoane nu vor mai primi salarii compensatorii pentru că şi-au dat demisia sau au ieşit la pensie, a anunţat, joi, în cadrul Conferinţei Club Feroviar, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Gheorghe Popa