Orădeanul Marius Deaconu a absolvit Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, apoi și-a luat licența și masteratul în Istorie la Universitatea din Oradea. În anii studenției a intrat în mișcarea de reprezentare a studenților, ajungând vicepreședinte și apoi președinte al ANOSR. A continuat la București, unde și-a făcut doctoratul sub coordonarea profesorului Bogdan Murgescu, iar din 2025 este lector la Facultatea de Istorie a Universității din București.

Teza sa, despre dimensiunea socială a învățământului superior în România comunistă, urmează să fie publicată anul viitor. Înainte să ajungă la catedră, a fost bursier al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și a făcut un stagiu la Open Society Archives din Budapesta. Cercetările lui s-au concentrat mai ales asupra istoriei sociale a educației, accesului la învățământul superior și mobilității sociale în România comunistă și postcomunistă.

Deaconu spune că nu vede o ruptură între liderul studenților de altădată, cercetătorul în politici educaționale și istoricul de astăzi. Firul comun este educația și felul în care aceasta poate schimba sau, dimpotrivă, limita destinul unui om. Experiența nu este doar academică: povestește că a început facultatea într-o perioadă în care familia sa avea probleme financiare serioase și, cu toate acestea, nu era eligibil pentru bursă socială.

Cum a „gâtuit” comunismul accesul decrețeilor la facultate

Ca istoric, Marius Deaconu aparține unei generații formate integral după 1989, dar refuză împărțirea comodă între „istoricii vechi” și „istoricii noi”. Există un clivaj între generații, spune el, însă niciuna nu este omogenă.

„Există istorici străluciți printre cei formați înainte de 1989, precum și fanfaroni născuți cu brio după 1990 care se intitulează istorici. Vă pot spune ce am ales să fac, respectiv să mă concentrez pe subiecte care, cred eu, sunt de interes pentru români, fiind avantajat și de faptul că sunt specializat în istoria contemporană. Eu așa am înțeles să fac meseria de tânăr istoric, cu accent pe responsabilitatea publică a acestei profesii onorante”, explică Deaconu.

Una dintre temele pe care a ales să le cerceteze este chiar accesul la universitate în ultimii ani ai comunismului. După șapte ani de lucru, mii de pagini de stenograme și zeci de mii de pagini de studii și volume, istoricul spune că teza sa arată cum, tocmai când generația „decrețeilor” ajungea la vârsta facultății, accesul la studiile superioare a fost restrâns.

„Teza mea de doctorat a demonstrat modul în care, în ultimul deceniu al regimului comunist, o alianță tacită între nomenclatură, birocrație și tehnocrație a gâtuit accesul la studiile universitare într-un moment de maximă presiune demografică, acela în care «decrețeii» au dat admiterea la facultate. Practic, la finalul comunismului, în România, studiile universitare au devenit cea mai importantă metodă de transfer al privilegiilor între generații”, afirmă istoricul.

Pentru Deaconu, miza nu este doar reconstituirea trecutului. Cercetarea ar trebui să ajute și la înțelegerea prezentului. Lucrează acum, împreună cu decanul Facultății de Istorie, Matei Gheboianu, la o istorie a învățământului universitar privat din România și spune că vrea, în următorii ani, să editeze și un bilanț al economiei din perioada Ceaușescu, tocmai pentru a reevalua critic discursul despre „marile realizări” ale regimului.

„Turnul de fildeș” și istoria de pe TikTok

Întrebat dacă istorici precum Ioan-Aurel Pop și cei care folosesc alte registre și canale de comunicare reprezintă lumi diferite ale profesiei, Deaconu nu vede două tabere care se exclud. Spune că a lucrat recent la un studiu apărut într-un volum coordonat de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan și, în același timp, a primit invitația de a participa la podcastul lui Andrei Pogăciaș.

„Generațiile mai sus menționate de istorici coexistă, diferența este dată de publicul căruia aceștia i se adresează. Românii sunt mari consumatori de istorie. Unii sunt adepți ai cititului, alții ascultă podcasturi și unii sunt fascinați de reeluri. Este important să coborâm din «turnul de fildeș» și să ne adresăm oamenilor pe canalele pe care aceștia le consumă”, explică lectorul universitar.

La cursurile sale, studenții au făcut inclusiv TikTok-uri ca proiecte, pornind de la evenimente istorice pentru a explica tendințe din societate. Folosirea noilor formate nu înseamnă însă, în viziunea lui, că oricine vorbește despre trecut devine istoric. Pentru Deaconu, criteriul rămâne onestitatea intelectuală.

„Păstrez un respect mare pentru istoricii din trecut, însă un istoric care nu înțelege transformările sociale și tehnologice fără precedent riscă să devină istorie înainte de a-și fi spus ultimul cuvânt. În definitiv, relevanța noastră este dată și de publicul-țintă care consumă creația pe care o producem”, spune Marius Deaconu.

Responsabilitatea publică a istoricului devine, pentru Deaconu, foarte concretă atunci când se lovește de nostalgia după legionarism sau comunism și de discursuri construite pe adevăruri parțiale ori mistificări. Deaconu predă istoria României interbelice și a comunismului și spune că încearcă să le ofere studenților instrumentele cu care să recunoască și să pună sub semnul întrebării asemenea narațiuni. În ultimii doi ani a susținut ateliere pe această temă și la Summitul Tinerilor.

„Cred că avem obligația de a spune public: «nu, lucrurile nu au stat așa». Diversitatea de opinii nu este rea, însă este problematică atunci când sunt susținute poziții antagoniste pornind de la adevăruri parțiale sau mistificări”, declară istoricul.

Pentru el, miza este cu atât mai mare cu cât studenții care intră astăzi în facultate s-au născut într-o Românie deja membră a Uniunii Europene. Mineriadele, tranziția sau inflația anilor ’90 nu sunt pentru ei amintiri, ci episoade pe care trebuie să le descopere și să le înțeleagă. De aceea, spune Marius Deaconu, istoricul nu-și mai poate permite să vorbească doar pentru alți istorici.

„Românii vor consuma mereu istorie, depinde de cine și cum o va livra. Important ar fi ca acest lucru să fie făcut de istorici onești din punct de vedere intelectual, nu de impostori, oportuniști sau AI”, conchide Marius Deaconu.