Cercetat penal, fostul vicepreşedinte al CJ Bihor demisionează din poziţia de ales judeţean, dar şi din conducerea PNL Bihor.
Puşi sub control judiciar, Kiss Alexandru şi Beniamin Rus nu vor mai avea voie să activeze în cadrul Consiliului Judeţean, respectiv la grupul de firme Selina, poziţii din care ar fi comis presupusele infracţiuni acuzate de către DNA.
Singurul ales judeţean care s-a abţinut a fost vicepreşedinele Kiss, cercetat de DNA pentru afaceri cu Selina.
Lucrările pentru platforma de îmbarcare au fost sistate momentan, de către Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Şeful CJ Bihor şi partenerii elveţieni au prezentat proiectul viitoarei şcoli Salvamont de la Vârtop.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au descoperit nu mai puțin de 29.000 de țigări de contrabandă (1.450 de pachete), într-un imobil din Oradea pe care o femeie de 51 de ani îl folosea pe post de depozit pentru marfa nemarcată.
România
Ilie Bolojan a declarat, în contextul votului pentru Guvernul propus de Luca Niculescu, că Executivul interimar a încercat să mențină România pe linia de plutire, în timp ce cei care au provocat căderea precedentului Guvern nu au reușit să vină cu o alternativă credibilă.
BIHON Sport local
O dată cu finalizarea lucrărilor de înlocuire a suprafeței sintetice și montarea nocturnei cu leduri, la Baza Tineretului din Oradea se vor organiza Campionatele Județene de minifotbal, care sunt afiliate la Federația Română de Minifotbal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de demolare a clădirii aflate în cadrul parcului Bărcescu au fost începute în cursul zilei de luni, 19 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 20 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a hotărât să renunțe la aplicarea unui pedepse în cazul medicului Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, după ce acesta a fost prins conducând sub influența alcoolului, și i-a aplicat acestuia un avertisment.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vești bune pentru crescătorii de porci din județul Bihor. DSVSA Bihor anunță că toate focarele de pestă porcină africană (PPA) înregistrate la porcii domestici au fost stinse, iar măsurile de restricție sanitar-veterinară au fost ridicate în toate localitățile județului.
1
BIHON Sport local
Colaborarea dintre antrenorul Gheorghe Ghiț și Crișul Sântandrei s-a încheiat brusc în zilele de după jocul pierdut acasă cu Academica Recea, scor 0-2.
Economic
Utilizatorii Revolut din România și din mai multe țări au întâmpinat marți, 20 octombrie, probleme în utilizarea aplicației bancare. Unii clienți nu au reușit să se autentifice în conturi, în timp ce alții au reclamat transferuri eșuate și plăți cu cardul refuzate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul infecțiilor respiratorii și al pneumoniilor raportate în Bihor a crescut cu peste 21% într-o singură săptămână. În perioada 12–18 octombrie, medicii au înregistrat 7.672 de îmbolnăviri, față de 6.335 în săptămâna precedentă. În schimb, numărul total al internărilor a rămas neschimbat, 154.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Olimp Impex, companie cu o experiență de peste trei decenii pe piața produselor metalurgice, va participa la o nouă ediție a Oradea Job Expo, eveniment dedicat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau a unei noi direcții profesionale.