Sentința a fost dată pe 12 iunie 2026 și a devenit definitivă în luna septembrie, după ce Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. De menționat că informații referitoare la această hotărâre judecătorească au fost publicate mai întâi de dnews24.ro.
O greșeală asumată
Hadrian Borcea a fost oprit de polițiști la un filtru organizat în dimineața de 26 octombrie 2025, cu puțin după ora 8:00, pe Strada Făcliei, din Oradea. Verificarea cu aparatul etilotest a confirmat că medicul avea o alcoolemie peste limita legală – 0,66 la mie, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice. Analiza acestora a confirmat că Borcea avea 1,88 mg/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv de 1,61 1,61 mg/l alcool pur în sânge – la cea de-a doua probă.
Într-o declarație acordată Bihon în luna aprilie a acestui an, când dosarul a fost trimis în judecată, medicul Hadrian Borcea a recunoscut că înainte cu o seară a lucrat la un document important, după care s-a uitat la un film, în timpul căruia a băut trei beri a câte 0,33 litri.
„A fost o descătușare după ce am lucrat la acel document. Am uitat efectiv că dimineață trebuie să merg la aeroport. De 30 de ani conduc și nu mi s-a întâmplat așa ceva. Am greșit și îmi pare foarte rău”, a precizat șeful UPU-SMURD Bihor, care a luat în calcul demisia după această întâmplare.
Anunțul său a produs un val de susținere în mediul online. „Nimeni nu este perfect, iar un moment nefericit nu ar trebui să șteargă o viață întreagă de muncă, implicare și sacrificiu”, a fost unul dintre comentarii, în timp ce altă persoană a precizat că „nu aș dori să văd ca un om cu atâta experiență să ajungă să recurgă la gestul de a-și da demisia dintr-o funcție în care a demonstrat profesionalism de-a lungul timpului”.
Nu au lipsit nici reacțiile critice. „Ai greșit, plătești! Cu cei cu alcool si droguri la volan nu trebuie legea să fie indulgentă”, a considerat un orădean.
Argumentele Judecătoriei Oradea
În fața instanței, medicul Hadrian Borcea a menționat că, în momentul în care a s-a urcat la volanul autoturismului, nu se simțea sub influența berilor pe care le-a consumat cu o seară înainte. A mărturisit că în caz contrar ar fi luat un taxi până la aeroport și a cerut să fie judecat în baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției.
Completul de judecată a apreciat că fapta de care a fost acuzat medicul prezintă o gravitate redusă, prin faptul că Hadrian Borcea a condus pe un drum cu trafic redus, pe o distanță scurtă, fără a fi implicat în vreun incident rutier.
Judecătoria Oradea a catalogat situația drept o greşeală a medicului, „care însă nu este echitabil să afecteze o activitate profesională prin care şi-a adus un aport major pentru binele comunităţii din care face parte, pentru salvarea vieţii unor oameni aflaţi în situaţii critice şi care nu justifică încheierea în mod negativ a unei asemenea cariere”.
Sentința instanței de fond, de aplicare a unui avertisment, a fost atacată de Parchetul Oradea, care a considerat că renunțarea la aplicarea pedepsei este „prea blândă raportat la gravitatea faptei”, catalogată drept medie spre ridicată. Drept urmare, procurorii au cerut aplicarea unei pedepse cu suspendare, solicitare respinsă la jumătatea lunii septembrie de Curtea de Apel Oradea.
Trimite articolul
XDeci daca esti cineva cunoscut, poti sa si bei la volan. Asta e concluzia instantei. Daca era un nimeni, primea 1 an cu suspendare.