Competiţia a avut loc vineri, 4 iunie, în Parcul „IC Brătianu”, sub organizarea DSJ Bihor şi a CS Universitar Oradea. La start s-au aliniat 126 de concurenti, numărul lor fiind mai mic ca de obicei, din cauza ploii.
Administraţia Imobiliară Oradea elaborează tema de proiectare pentru extinderea Grădiniţei nr. 30, de pe strada Mihai Viteazul, prin amenajarea imobilului achiziţionat de la S.C. Atcom. Acum, Grădiniţa nr. 30 are 7 grupe de clasă iar extinderea va face posibilă înfiinţarea a încă patru grupe de clasă a câte 25 de copii fiecare.
Înscrierile pentru clasa I au început luni şi se vor încheia în data de 10 martie. Video: Înscrieri în clasa I

powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziţia este cu vânzare şi va putea fi vizitată până în data de 30 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, 4 august, în zona Dealul Bitii.
România
Crima s-a petrecut în dimineața zilei de marți, 5 august, în jurul orei 10, în comuna Peretu, județul Teleorman, unde o mamă și cei doi copii ai ei au fost atacați în propria locuință.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pentru construirea celui de-al doilea corp al Pieței Cetate din Oradea au ajuns la un stadiu fizic execuție de 30%, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea.
România
Începând cu 1 iulie 2025, o nouă măsură de sprijin pentru populația vulnerabilă a intrat în vigoare, în urma adoptării Ordonanței de Urgență nr. 35/2025.
BIHON Sport local
Cariera arbitrului asistent orădean Ioan Alexandru Corb este într-o continuă ascensiune. Corb face parte din brigada românească delegată de UEFA la meciul AEK Larnaca (Cipru) – Legia Varșovia (Polonia), programat joi seara de la ora 19:30.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, 4 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Având în vedere numeroasele reacții din mediul online ale cetățenilor privind interpretările legate de condițiile de ocupare a locurilor de parcare de domiciliu de către alte persoane decât titularii abonamentelor, bihon.ro a solicitat Primăriei Oradea să transmită precizările necesare pentru a clarifica aceste aspecte.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Suplacu de Barcău, o parte dintre beneficiarii de venit minim de incluziune au participat recent la o amplă acțiune de ecologizare, desfășurată într-o zonă afectată de aruncarea ilegală a deșeurilor de către persoane necunoscute.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Beiuș a început procesul de reabilitare și modernizare a Muzeului Municipal, o inițiativă amplă, prin care administrația locală își propune să readucă în prim-plan una dintre cele mai valoroase clădiri istorice ale orașului.
România
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025, care conține primul pachet de măsuri fiscal-bugetare menite să reducă deficitul bugetar, Legea nr. 198/2023 privind învățământul preuniversitar suferă modificări semnificative, printre care se numără și abrogarea articolului care reglementa acordarea burselor pentru elevi.