Deşi reintroducerea uniformei şcolare este un subiect care naşte multe controverse, la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Marghita, se pare că majoritatea factorilor implicaţi în viaţa şcolii: profesori, elevi, părinţi, susţin demersul directorului Marcel Sas-Adăscăliţii, de a reintroduce obligativitatea purtării uniformei.
Sfârșitul de săptămână a constituit un prilej de relaxare și totodată de acțiune pentru 40 de elevi din clasele a X-a și a XI-a de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita.
Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita a reușit, încă o dată, să iasă din anonimat, obținând o finanțare de 48.045 euro din partea Comisiei Europene, pentru implementarea proiectului „S.P.E.R.- Speranță Pentru Educația Românească”, prin programul Erasmus+.
Au donat obiecte, au comercializat dulciuri făcute de ei, au participat la ateliere de creaţie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aflat la volan deși avea permisul suspendat, un bărbat de 39 de ani din Bihor a fost arestat preventiv după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor arădeni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația S.O.S. Autism Bihor îi invită pe orădeni vineri, 21 noiembrie, la ora 18:00 la un concert caritabil ce va avea loc în sala Teatrului Regina Maria. Invitați speciali vor fi clujenii de la Ad Libitum Voices.
România
A 15-a ediție de Black Friday a surprins în mod pozitiv marii retaileri, generând comenzi de miliarde de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Artistul povestește despre parcursul său artistic, despre libertatea de exprimare, și despre felul în care desenul poate deveni o formă de comentariu social și politic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul maratonului, membrii clubului vor susține o serie de discursuri pregătite cu pasiune, abordând teme diverse.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rata șomajului în județul Bihor s-a situat, la sfârșitul lunii octombrie 2025, la 2,07%, potrivit datelor oficiale publicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor.
România
Registrul Auto Român (RAR) a lansat o amplă acțiune de informare și control la nivel național, vizând respectarea legislației privind comercializarea vehiculelor second-hand.
România
O posibilă retragere a grupului Carrefour din România a stârnit un val de interes printre marii investitori locali și internaționali.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a lansat recent, în transparență decizională, un proiect de ordin prin care propune modificarea și completarea Clasificării Ocupațiilor din România (COR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferii vor putea în sfârșit să-și plătească amenzile de circulație mai simplu, indiferent unde au fost sancționați. Cu o întârziere de peste șase ani, Guvernul a aprobat astăzi normele de aplicare ale Legii nr. 203/2018, care introduc sistemul de plată a amenzilor contravenționale într-un cont unic, valabil pe întregul teritoriu al României.