Una din cele mai iubite trupe pe meleagurile noastre, care a reuşit să umple cluburi şi săli de spectacole de fiecare dată când a fost prezentă în Timişoara, Direcţia 5, se reîntoarce în urbe cu un concert special de Valentine s Day.
Nigel Kennedy, cel mai bine vândut violinist de muzică clasică din toate timpurile va concerta pentru prima oară la Timișoara, în data de 29 martie, la Sala Capitol.
Solista care e cunoscută pentru mirificele piese incluse pe albumul Om de lut – înregistrat alături de o gaşcă de muzicieni din oraşul nostru - şi pentru vocea ei superbă, Alexandrina, va susţine un nou concert în Timişoara, în data de 20 ianuarie, de la ora 21, la clubul Arqa.
Toboşarul de origine italiană Sergio Ponti va susține joi, 5 ianuarie, la ora 18, un workshop de tobe în Scârț, loc lejer, care va fi urmat de un concert cu trupa Sunset in the 12th House.
Naşterea lui Iisus Hristos în ieslea din Bethleem este un mare prilej de bucurie sufletească.
powered by Surfing Waves
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproximativ 640 de elevi și preșcolari au vizitat, în primele trei zile ale acestei săptămâni, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor, unde au descoperit cum lucrează pompierii și ce pot face pentru a se proteja în situații de urgență.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 26,35 km, se apropie de final. Potrivit informațiilor transmise de compania Erbașu pe pagina de socializare, au mai rămas de executat câteva lucrări înainte ca tronsonul să fie pregătit pentru deschiderea circulației.