În relațiile apropiate, felul în care răspundem atunci când cineva își împărtășește dificultățile poate influența cât de înțeles se simte și cât de dispus va fi să vorbească din nou. Ascultarea presupune atenție, disponibilitatea de a înțelege experiența celuilalt și capacitatea de a rămâne prezent chiar și atunci când nu avem imediat o soluție.

Uneori, avem nevoie să putem vorbi

Există conversații în care cineva încearcă să povestească o problemă de la serviciu, o dificultate din familie sau o perioadă în care se simte copleșit. Înainte să termine, interlocutorul îi oferă deja un sfat, îi explică ce ar trebui să facă sau îi amintește că și alți oameni trec prin situații asemănătoare. Intenția poate fi bună, însă persoana care a început să vorbească poate rămâne cu sentimentul că experiența sa nu a fost înțeleasă până la capăt.

În viața de zi cu zi, ascultarea pare un lucru firesc. Conversațiile sunt atât de prezente în relațiile noastre, încât putem presupune că a auzi ce spune cineva înseamnă automat că îi înțelegem experiența. În realitate, atenția poate fi împărțită între ceea ce povestește celălalt și răspunsul pe care îl pregătim, între nevoia de a înțelege și dorința de a încheia repede o discuție dificilă.

Uneori, în timp ce ascultăm, ne gândim la o experiență personală asemănătoare, căutăm o explicație sau încercăm să identificăm soluția cea mai potrivită. Aceste reacții sunt firești, dar ne pot îndepărta de ceea ce încearcă să transmită persoana din fața noastră. Putem înțelege faptele unei situații și, în același timp, să nu surprindem semnificația pe care aceasta o are pentru cel care o trăiește.

Cercetările despre receptivitatea interpersonală arată că sentimentul de a fi înțeles, luat în serios și tratat cu grijă este important pentru apropierea dintre oameni. În literatura de specialitate, acest fenomen este studiat prin conceptul de perceived responsiveness, care descrie măsura în care o persoană percepe răspunsul celuilalt ca fiind atent la propriile gânduri, nevoi și experiențe. Contează, așadar, și felul în care este recepționat răspunsul, nu doar intenția celui care ascultă.

De ce ne grăbim să oferim soluții

Atunci când cineva apropiat suferă, este firesc să vrem să facem ceva. Putem simți neputință în fața problemei sale și să căutăm o modalitate rapidă de a o îndrepta. Un sfat, o recomandare sau o explicație ne pot da sentimentul că am contribuit la rezolvarea situației. Pentru persoana care vorbește, însă, problema poate avea nevoie mai întâi de timp, clarificare și spațiu pentru exprimarea emoțiilor.

În familie, această diferență apare frecvent între generații. Un părinte poate răspunde dificultăților unui copil adult prin recomandări bazate pe propria experiență. Un partener poate încerca să rezolve imediat o problemă pe care celălalt dorește, în primul rând, să o împărtășească. La serviciu, o persoană care vorbește despre suprasolicitare poate primi îndemnuri să își organizeze mai bine timpul, deși ar avea nevoie și ca dificultatea sa să fie recunoscută.

Mai există și tendința de a compara experiențele. Atunci când spunem că lucrurile puteau fi mai grave sau că am trecut și noi prin ceva asemănător, încercăm uneori să oferim perspectivă și încurajare. Efectul poate fi însă acela că problema celuilalt pare micșorată. Experiențele personale pot facilita apropierea atunci când sunt împărtășite cu atenție, dar pot ocupa prea mult spațiu atunci când mută conversația de la persoana care are nevoie să vorbească la cea care răspunde.

Ascultarea presupune să putem rămâne pentru o vreme în contact cu experiența celuilalt, chiar dacă aceasta ne provoacă disconfort sau nu știm încă ce ar fi util de făcut. Putem solicita clarificări, putem verifica dacă am înțeles corect și putem recunoaște dificultatea situației. Aceste gesturi îi oferă interlocutorului ocazia de a-și organiza mai bine gândurile și de a preciza ce fel de sprijin își dorește. Cercetările asupra ascultării interpersonale subliniază rolul acesteia în construirea și menținerea relațiilor apropiate, deși efectele depind și de context, de relație și de felul în care este exprimată receptivitatea.

Cum construim conversații în care ne simțim înțeleși

O conversație în care cineva se simte ascultat începe cu disponibilitatea de a acorda atenție. Înseamnă să lăsăm persoana să își termine ideea, să observăm ce pare important pentru ea și să nu ne grăbim să formulăm o concluzie. Uneori, întrebările simple despre ceea ce a fost cel mai dificil sau despre felul în care a fost trăită o anumită experiență pot ajuta mai mult decât o succesiune de recomandări.

Este important și felul în care răspundem la emoțiile exprimate. Recunoașterea tristeții, a dezamăgirii, a fricii sau a frustrării poate contribui la sentimentul că experiența este luată în serios. Această recunoaștere nu presupune că trebuie să aprobăm fiecare interpretare sau decizie a celuilalt. Putem înțelege de ce o situație a fost dureroasă pentru cineva și, în același timp, să avem o perspectivă diferită asupra faptelor.

Nici ascultarea nu presupune să renunțăm la propriile limite. Putem fi disponibili pentru o conversație și, totodată, să recunoaștem când suntem prea obosiți pentru a oferi atenția necesară. Putem spune că avem nevoie de un moment mai potrivit și putem reveni ulterior la discuție. În relațiile sănătoase, sprijinul se construiește prin disponibilitate și reciprocitate, fără ca o singură persoană să fie obligată să preia permanent toate dificultățile celuilalt.

Există situații în care conversațiile cu familia sau prietenii nu sunt suficiente pentru a gestiona o suferință persistentă. Dacă dificultățile emoționale afectează somnul, activitatea profesională, relațiile sau funcționarea de zi cu zi, sprijinul unui specialist în sănătate mintală poate ajuta la clarificarea problemei și la identificarea unor modalități adecvate de gestionare. Relațiile apropiate rămân importante, iar sprijinul profesional poate avea un rol complementar atunci când situația o cere.

UN LUCRU PE CARE ÎL PUTEM ÎNCERCA

La următoarea conversație în care cineva ne împărtășește o dificultate, să amânăm puțin oferirea unui sfat. Să încercăm mai întâi să înțelegem ce a fost cel mai greu pentru acea persoană și ce fel de sprijin i-ar fi util. Uneori, putem întreba direct dacă își dorește să găsim împreună o soluție sau dacă are nevoie, pentru început, să vorbească.

DE ȚINUT MINTE

Felul în care ascultăm influențează disponibilitatea celorlalți de a-și împărtăși experiențele cu noi. Atenția, curiozitatea și recunoașterea emoțiilor pot contribui la relații în care oamenii se simt suficient de în siguranță pentru a vorbi despre ceea ce îi preocupă.

Thomas Agud, psiholog

Facebook: Psiholog Thomas Agud | Instagram: @psih.thomasagud