Amenzile aplicate pentru fixarea preţurilor de către şapte companii cu activitate în comerţ depăşesc 87 milioane de lei.
Concurenţă mare la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Potrivit conducerii universităţii, la specilizarea medicină generală se înregistrează cea mai mare concurenţă la admitere din ultimii trei ani. Miercuri candidaţii au susţinut examenul de admitere.
Orange, Vodafone şi Cosmote fac obiectul unor investigaţii ale Consiliului Concurenţei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Răsturnare de situație în cazul femeii din Borozel, arestată sub acuzația că, pe 30 aprilie, și-a înjunghiat mortal unul dintre fii, un bărbat de 33 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La noaptea și pe parcursul zilei de vineri, 17 mai, sunt așteptate ploi slabe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 29 de ani a fost arestat de judecătorii din Marghita sub acuzația de furt calificat, după ce a spart o firmă din oraș și a furat peste 5600 de lei.
BIHON Sport local
Prima ediția a Campionatului Național de Socca se desfășoară de vineri până duminică la Baza Tineretului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cazul unei polițiste de frontieră din Bihor, cercetată disciplinar pentru că a tras mai multe focuri de avertizare pentru a opri un grup de migranți, a fost dezvăluit de Sindicatul Polițiștilor Europeni „Europol”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De curând s-a deschis la Oradea un magazin cu produse provenite din retururi, produse resigilate și capete de serie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 mai, în ședința Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naționale de Autostrăzi-CNAIR, s-au avizat studiile de fezabilitate ale celor 4 pasaje pietonale subterane ce vor fi construite pe sub centura Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean a fost condamnat de Tribunalul Bihor, în primă instanță, la 4 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins încercând să scoată din țară, spre Ungaria, trei sirieni.