Consiliul Județean se reunește marți pentru a vota bugetul județului din a doua încercare.
Șoferii continuă să dea dovadă de teribilism, în ciuda avertizărilor agenților de la circulație. În mai puțin de două ore, au avut loc două accidente în zona centrală a Timișoarei, provocate de șoferi care s-au urcat băuți la volan. Ambii șoferi au rămas fără permis de conducere, fiind cercetați penal.
Polițiștii au amendat sute de șoferi și în weekend-ul care tocmai a trecut. Dintre șoferii teribiliști, patru s-au ales cu dosar penal, iar aproape 30 au rămas fără permisul de conducere.
Una dintre cele mai cunoscute organizaţii studenţeşti din Timişoara, AIESEC, îşi alege o nouă conducere. La finalul acestei săptămâni, sâmbată şi duminică, 15 şi 16 decembrie, se va desfăşura Conferința Locală a Comitetului timișoarean, în care se vor desfăşura alegerile noului board executiv.
Doi bărbați din Timiș au fost prinși de polițiști în timp ce transportau lemne pentru iarnă și nu aveau actele de proveniență a mărfii. Cei doi au fost prinși în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona localității Coșteiu. Mai mult, unul dintre șoferi nu avea nici permis de conducere.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
După ce a trecut cu bine de ASA Târgu Mureș, FC Bihor joacă duminică a doua „finală” în tentativa de a se menține pe loc de play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
,,Copilăria mea în ,,epoca de aur” (la bloc, etajul 3) a însemnat întuneric, frig și penurie de alimente. Această realitate s-a tradus prin reumatism accentuat, tratat în centre de recuperare și injecții cu Moldamin, dar și o anemie cronică, pentru care și azi iau suplimente cu fier”.
BIHON Sport local
S-a reluat Liga 3, iar la prima apariție oficială în 2026 Lotus Băile Felix a pierdut cu 0-3 (0-0) duelul cu Minaur Baia Mare, echipa de pe locul 3 în Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația județeană din Bihor a trasat coordonatele financiare pentru sistemul de protecție socială valabile în anul 2025, stabilind prin hotărâre oficială sumele necesare pentru întreținerea fiecărui beneficiar aflat în grija statului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
András Levente Balog, un tânăr de 29 de ani, din Oradea, s-a ales, vineri, cu o condamnare la 6 luni de închisoare după ce a furat bani dintr-o mașină oprită în cimitirul Rulikowski și a fost urmărit de proprietarul autoturismului, care l-a prins în flagrant delict.
BIHON Sport local
Sala de atletism „Ioan Söter” din București a găzduit întrecerile Campionatului Național de atletism indoor U 18 ani.
România
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerul Finanțelor, un set de modificări la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care vor intra în vigoare din anul fiscal 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Albumul publicat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României aduce o recunoaștere publică a valorii autentice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunţul a fost făcut de platforma eventim.ro. Biletele se vor pune curând în vânzare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu mărțișoare în mâini și voie bună în suflet, micuții de la GPP nr. 23 au ieșit în stradă să dăruiască bucurie.