400 de kilograme de marijuana au fost găsite în autocarul unei echipe de juniori din Paraguay, după ce vameșii de la frontiera chiliană îi opriseră pentru control.
Echipe ale Prefecturii din Alba au găsit, luni, aproape 200 de kilograme de carne expirată de 2 ani la căminele de bătrâni ale unei asociații religioase. Fundația nu a fost amendată deoarece carnea era pentru consum personal.
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) desfășoară, de la 1 iulie, la nivel național, acțiuni de control care vizează activităţile conexe campaniei de recoltare a cerealelor.
La bordul avioanelor care au ca destinației Statele Unite nu vor fi permise dispozitive electronice descărcate sau care nu pot fi deschise, din motive de securitate, a anunțat agenția americană pentru transport aerian (TSA).
În prima zi a acestei săptămâni, poliţiştii Secţiei nr. 8 de Poliţie Rurală Tinca împreună cu reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Bihor au acţionat pe raza comunei, în pieţe şi zonele adiacente, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ, pentru depistarea celor care transportă animale fără documente de însoţire şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii locale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un adolescent care s-a dus să încaseze de la Poșta din Băile 1 Mai alocația sa și a fraților săi a trecut prin clipe de spaimă, după ce un bărbat i-a furat trotineta și i-a smuls din buzunar banii pe care tocmai o ridicase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Mă numesc Ica și sunt «băiețelul tatei»”, se prezintă Ica Bacter. A absolvit Facultatea de Drept (licenţă şi master) și Facultatea de Științe Economice - Contabilitate, ambele la Universitatea din Oradea. „La finalizarea studiilor, am realizat că îmi place ceea ce am studiat, dar nu mă definesc ca persoană. Așadar, am pus pe pauză domeniul juridic pentru a putea fi aproape de ceea ce iubesc: interacțiunea cu oamenii şi animalele”.
Bihon CSM Oradea
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a găzduit sâmbătă meciul dintre CSU Oradea și CSM Oradea, contând pentru etapa a 8-a, prima din returul Superligii Naționale de polo pe apă.
BIHON Sport local
Campania de consolidare a lotului continuă la CS Bihorul Beiuș. După portarul Mihai Oneț, fundașul Luca Hadadea, mijlocașii Alexandru Mare și Ionuț Hebriștean, clubul din Beiuș a mai parafat două transferuri.
România
Ordonanța de urgență care modifică reglementările din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicată în Monitorul Oficial și promite să schimbe radical modul în care sunt avizate și autorizate proiectele publice și private.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei și CS Bihorul Beiuș au susținut sâmbătă noi meciuri de verificare.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală urmează să facă un pas important în adaptarea la noile realități financiare, odată cu înființarea unei structuri dedicate criptomonedelor. Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Adrian Nicușor Nica, care a precizat că această inițiativă face parte dintr-un amplu proces de reorganizare internă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Budureasa a făcut un pas important către modernizarea infrastructurii locale, aderând oficial la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaz Sud Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a hotărât să-l condamne la 8 luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe un tânăr acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, după ce s-a dezbrăcat în fața a două minore.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Denis Marcel Bercea, orădeanul de 23 de ani, arestat în ianuarie după ce și-a atacat mama cu un cuțit, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, sub acuzația de violență în familie sub forma tentativei de omor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin inițiativa și perseverența primarului Ionuț Lazăr, comuna Aștileu a reușit să obțină finanțarea unui proiect de modernizare a iluminatului public, care anterior părea imposibil de realizat.