ORADEA - Universitatea din Oradea a anulat 45 de diplome de licenţă şi una de studii aprofundate, care au fost eliberate ilegal studenţilor italieni, în perioada 1994 - 2004, sub dinasatia Maghiar. Diplomele au fost anulate prin deciziile rectorului Cornel Antal, din 27 octombrie 2009. Video: Diplome anulate la Universitatea din Oradea
Video: Controalele continuă
Fostul preşedinte al României a fost prezent la susţinerea tezei de doctorat a colonelului Toboşaru. Imagini
| Video: Emil Constantinescu despre Universitatea din Oradea
| Video: Emil Constantinescu despre criza politică
ORADEA/BUCURESTI - 84 de universităţi de stat şi private din România au făcut obiectul unui studiu iniţiat de revista Capital împreună cu o societate specilizată Kienbaum Management Consultants.
Cererea fostului decan de la Medicină de a preda la Catedra de Anatomie a fost respinsă.
ORADEA - Senatul Universităţii din Oradea a aprobat în şedinţa de luni trei regulamente de organizare, funcţionare şi administrare la Facultatea de Relaţii Internaţionale, la Biblioteca Universităţii, la căminele studenţeşti, cantină şi baza sportivă a Universităţii.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Etapa disputată în Sâmbăta Mare, dinaintea Învierii lui Hristos, a adus momente inedite pe terenurile de fotbal din județ. Derby-ul etapei a fost câștigat de Transilvania Sport Academy. La Salonta golul victoriei a fost marcat de un jucător de 49 de ani. Tradițiile Pascale s-au împletit cu fotbalul la Avram Iancu și Salonta, iar CS Oșorhei și-a apropiat victoria prin golurile marcate de antrenorul principal. La toate jocurile s-au ținut un minut de reculegere în memoria fostului selecționer Mircea Lucescu.
Cultură
Creaţiile lui au ajuns din Statele Unite, până în Coreea de Sud, şi din Canada până în Guam.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A pozat în comisar de Poliție și a convins două persoane să-i dea bani pentru organizarea unui flagrant delict.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După 24 de ani la conducerea sistemului sanitar din Oradea, Gheorghe Carp spune că ia în calcul retragerea. Într-un dialog amplu cu Jurnal Bihorean, managerul explică transformarea radicală a spitalelor, de la concurență și risipă la un sistem unificat, eficient și chiar pe excedent, dar și ce probleme majore au rămas nerezolvate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Valea lui Mihai a lansat în transparență decizională proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuți.
FC Bihor
După al treilea eșec consecutiv suferit în play-off, 1-3 cu FC Bihor Oradea, oficialii clubului Chindia Târgoviște au anunțat încheierea colaborării cu antrenorul Ilie Poenaru.
Educație
Zece elevi din Bihor au participat, timp de patru zile, la ateliere de poezie și desen, în cadrul unui proiect derulat de Rotary Club Oradea Art Nouveau.
Educație
Cei 10 elevi care au reprezentat județul Bihor la Olimpiada Națională de Geografie, desfășurată la Hunedoara în perioada 5-10 aprilie, au obținut peste 81 de puncte, clasând județul printre cele mai bune din țară.
BIHON Sport local
Etapă fastă pentru echipele bihorene care activează în Liga 3, Seria 8. Toate trei au câștigat meciurile susținute vineri, 10 aprilie, fără să primească gol. Înaintea debutului meciurilor au fost ținute momente de reculegere în memoria fostului selecționer Mircea Lucescu.
Cultură
Satul Drăgoteni a primit „Specializarea Patrimoniu Cultural Imaterial” pentru organizarea festivalului.
FC Bihor
FC Bihor Oradea a reușit cel mai bun joc susținut în faza a doua a campionatului, a marcat de trei ori și s-a întors cu toate punctele de la Chindia Târgoviște, o contracandidată la locul de baraj.