Iniţiativa ministrului Sănătăţii privitoare la introducerea sistemului de coplată în România a primit se pare acordul şi acordul experţilor de la Fondul Montear Internaţional.
Ministrul Sănătăţii pregăteşte rezidenţiatul 2010 - 2011 împreună cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla, a inaugurat vineri secţiile renovate ale Spitalului Dr. Pop Mircea din Marghita.
În spitalele bihorene vor avea loc, după primele estimări, mai puţine concedieri la personalul TESA.
Ambulanţa Bihor lucrează la maxim, iar Spitalul Judeţean va primi o maşină de la o ambulanţă din ţară.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean, angajat al unei firme locale de întreținere a drumurilor, a ajuns subiect al unui dosar penal după ce a consumat alcool cât timp a așteptat să se usuce marcajele rutiere pe care tocmai le trasase, iar apoi a provocat o tamponare pe drumul spre casă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 5 august, în jurul orei 13.00, un apelant al numărului unic 112 a semnalat că o persoană a căzut de la etajul 5 al unui bloc de locuințe situat pe Bulevardul General Gheorghe Magheru din Oradea.
Economic
Piața muncii din județul Bihor continuă să ofere numeroase oportunități pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Educație
Conducătorul Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din Oradea, Adrian Hatos, a fost numit membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS), principalul organism consultativ al statului în evaluarea calității cercetării din România.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zona Coada Lacului Leșu, rămasă temporar fără apă în perioada lucrărilor de reabilitare a barajului, a fost transformată de persoane necunoscute într-un loc de depozitare ilegală a deșeurilor provenite din construcții.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia Municipală de Circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit astăzi, 5 august, pentru analiza și avizarea unor restricții de trafic necesare desfășurării unor lucrări de infrastructură aflate în execuție în municipiul Oradea.
2
Cultură
Expoziția reunește 75 de fotografii color de mari dimensiuni realizate de fotograful orădean Tamás Tóth.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alerta s-a dat marți, 4 august, în jurul orei 13:00.
Economic
Ministerul Finanțelor a aprobat procedura prin care companiile eligibile vor beneficia automat de o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului fiscal 2025, fără a fi nevoite să depună cereri sau alte documente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Padel Zone Oradea este unul dintre cele mai moderne centre de padel din România, creat pentru toți cei care își doresc sport, relaxare și timp de calitate alături de familie și prieteni.