În vremuri de Pandemie și în stare de alertă prelungită, părinții ai căror copii sunt elevi, trebuie să aibă opțiunea participării online a acestora la cursuri, fără alte condiționări. Aceasta cere autorităților fostul city manager al Oradiei, Dacian Palladi, tată a doi copii minori.
Membru al Consiliului Școlii Doctorale de Sociologie din cadrul Universității din Oradea, profesor asociat al Universității ”Emanuel” din Oradea, profesor la școala lui Mihai Neamțu, alături de nume sonore precum Cătălin Avramescu, Dacian Palladi a oferit multă vreme consultanță de orientare în carieră pentru elevi.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

FRF a stabilit meciurile care se vor disputa în primul tur al Cupei României. Duel bihorean la Beiuș!
Federația Română de Fotbal a anunțat cele 36 de meciuri programate în turul I al Cupei României.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Locurile de parcare de domiciliu rămase neatribuite în Oradea se dau ca pâinea caldă prin licitații. Care este prețul mediu
Aproximativ 1.000 de locuri de parcare de domiciliu libere au fost atribuite până în prezent în Oradea, în urma licitațiilor organizate de Primărie, iar valoarea medie achitată pentru un loc a fost de circa 1.000 de lei, potrivit informațiilor primite de la directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa. Procesul de atribuire continuă într-un ritm susținut.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Nadia Comăneci vine la Oradea! Gala „10 pentru eternitate” va avea loc la Teatrul „Regina Maria”
„Anul Nadia Comăneci”, care marchează 50 de ani de la prima notă de 10 obținută în întrecerile olimpice, va fi sărbătorit și la Oradea. Gala „10 pentru eternitate” este programată marți, 11 august, la Teatrul Regina Maria din Oradea.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ianoșda

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Piața București, Săvineștilor, Berzei

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ceica, Lăzăreni, Drăgești și Hidișelu de Sus

Economic

Leonardo Badea (BNR): Inteligența artificială va remodela economia mondială și politica monetară
Inteligența artificială promite să schimbe radical economia globală, însă efectele sale asupra productivității și competitivității vor necesita timp, investiții și adaptare organizațională.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihor, sub efectele secetei: aproape 9.000 de hectare calamitate și debite reduse pe Crișuri
Județul Bihor este afectat de seceta pedologică și de lipsa precipitațiilor, fenomene care își pun amprenta asupra condițiilor din teren.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

ONG-urile cer Comisiei Europene suspendarea fondurilor pentru Primăria Oradea din cauza blocării marșului Pride
Mai multe organizații din România și Uniunea Europeană au trimis o scrisoare deschisă conducerii Comisiei Europene, solicitând intevenția de urgență în urma deciziei municipalității orădene de a nu da aviz marșului Oradea Pride pentru al doilea an consecutiv. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cod galben de instabilitate atmosferică în Bihor: meteorologii anunță vijelii, averse torențiale și grindină
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ, fenomene care vor afecta, treptat, 28 de județe și Municipiul București, pe parcursul zilelor de joi și vineri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

DSVSA Bihor: peste 10.000 de controale și sute de amenzi. Zeci de focare de pestă porcină africană în 2025
Raportul de activitate al DSVSA Bihor pentru anul 2025 arată că instituția a efectuat peste 10.600 de controale în domeniul siguranței alimentelor și alte peste 4.300 în domeniul sănătății animalelor.

FC Bihor

FC Bihor Oradea a transferat mai mulți juniori din județ. Patru dintre ei au jucat în sezonul trecut în Liga 3
În această vară, FC Bihor a adus 4 jucători de câmp născuți în anul 2008 pentru rolul de „under” din teren. Este vorba de Cristian Alexandru Bota, Mihai Alex Orban (ambii Universitatea Cluj), Andrei Matei Berchez (Farul Constanța), sub formă de împrumut, și Horațiu Mark Moruț (Rapid București), transfer definitiv.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Democrație sau ordine? Aproape jumătate dintre români ar accepta un regim autoritar dacă acesta ar asigura stabilitate
Un sondaj INSCOP arată o societate românească profund divizată: o parte dintre cetățeni susțin democrația, în ciuda conflictelor și dezbaterilor politice prelungite, în timp ce alții ar prefera un regim mai puțin democratic, dacă acesta ar garanta ordine și stabilitate. 3

Economic

Locuri de muncă la stat în Bihor: concursuri deschise pentru mai multe posturi
Mai multe instituții publice din județul Bihor au scos la concurs posturi vacante în această perioadă, oferind oportunități de angajare atât pentru persoane cu studii superioare, cât și pentru candidați cu studii medii.